A plouat pentru prima dată în istorie pe vârfurile ghețarilor din Groenlanda

Data actualizării: Data publicării:
Apă lichidă formată care curge ca un râu în zona glaciară a Groenlandei
Râuri de apă formate din cauza topirii gheții se formează în Groenlanda. Foto: Profimedia Images

Pentru prima oară în istoria înregistrată, precipitațiile au căzut sub formă de ploaie și nu zăpadă pe vârfurile glaciare ale Groenlandei, sâmbătă, relatează CNN. Temperaturile pe vârfurile din Groenlanda au crescut dincolo de limita înghețului pentru a treia oară în mai puțin de un deceniu.

Aerul cald care a cuprins insula înghețată a alimentat un episod de ploaie extremă care a aruncat șapte miliarde de tone de apă pe calota de gheață.

A fost cea mai abundentă ploaie pe calota glaciară de când se fac astfel de înregistrări, din 1950, conform Centrului național pentru date privind gheața și zăpada din SUA.

Cantitatea de masă de gheață pierdută duminică a fost de șapte ori mai mare decât media zilnică pentru această perioadă a anului.

Ted Scambos, cercetător la agenția citată, spune că acestea sunt dovezi că Groenlanda se încălzește cu rapiditate. 

„Ce vedem acum nu este doar un deceniu ceva mai cald. Este ceva fără precedent”.

Stația meteorologică la care au fost înregistrate datele se află în cel mai înalt punct al calotei glaciare din Groenlanda. Acolo, cercetătorii observă vremea în Arctica și schimbările prin care trece gheața.

Stația studiază și documentează schimbări extreme la nivelul zonei încă din 1989. Jennifer Mercer, care participă la misiune, spune că din cauza ploii abundente, operațiunile la stație vor trebui să se schimbe:

„Acest lucru înseamnă că trebuie să luăm în calcul evenimente meteo cu care nu ne-am mai confruntat până acum în istoria operațiunilor noastre aici.

Evenimente meteo precum topirea gheții, vânt puternic și de acum și ploaie, în ultimii zece ani, s-au petrecut în afara spectrului considerat normal. Și pare că ele au loc cu frecvență tot mai mare”, a spus ea.

28 de trilioane de tone de gheață s-au topit în Groenlanda de la mijlocul anilor 1990

În situația în care schimbările climatice provocate de activitatea umană încălzesc planeta, gheața se topește cu rapiditate. Un raport al ONU a concluzionat recent că arderea combustibililor fosili a provocat topirea Groenlandei din ultimele două decenii.

Un articol științific publicat recent în jurnalul Cryosphere a arătat că planeta a pierdut 28 de trilioane de tone de gheață de la mijlocul anilor 1990 și până astăzi, o mare parte din acestea fiind din zona Arcticii, inclusiv Groenlanda.

În iulie, calota glaciară din Groenlanda a trecut prin cel mai dur episod de topire, pierzând peste 8,5 miliarde de tone de masă glaciară într-o singură zi, suficient să ridice nivelul mării în Florida cu cinci centimetri.

În 2019, Groenlanda a pierdut 532 miliarde de tone de gheață. În acel an, o primăvară extrem de caldă și un val de căldură în iulie au dus la topirea suprafeței glaciare. Nivelul oceanului planetar a crescut permanent cu 1,5 milimetri, ca urmare a acestui episod.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenzi automate pentru șoferii români. O schimbare importantă intră în vigoare în Bulgaria, din acest weekend
Digi FM
Andreea Marin, primele declarații despre despărțirea de Adrian Brîncoveanu: „Este adevărat, eu am luat...
Pro FM
Kanye West o plătește pe Bianca Censori pentru aparițiile controversate. Apropiat: „Ea controlează totul și...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Recomandările Europei pentru România, traduse de un cunoscut economist: „Concediați 20% din bugetari...
Newsweek
Când Guvernul punea CASS la pensie, şefii din instituțiile de stat și-au mărit salariile de 5 ori
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Studiul de ultimă oră care schimbă profund ceea ce se credea despre capacitatea creierului adult de a genera...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Era frumușelul din Baywatch, dar s-a retras din actorie acum 20 de ani. Cu ce se ocupă azi David Charvet: Nu...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu