Berceanu, despre accidentele industriale: Degeaba facem controale și totul e bine, dacă un „Dorel” nu oprește instalațiile

Data publicării:
Explozie la rafinăria Petromidia fotografiată de sus.
Octavian Berceanu spune că la Petromidia au fost ignorate avertismentele unor senzori. Foto: Inquam Photos / George Călin

Octavian Berceanu, comisarul-șef al Gărzii Naționale de Mediu, a vorbit marți seara la Digi24 despre incidentele de la Petromidia și Azomureș, dar și despre cele 234 de întreprinderi din România care prezintă un risc mare de poluare. Berceanu spune că acestea sunt controlate anual, dar se pot întâmpla accidente, pentru că deși totul e bine din punct de vedere al logisticii, există un „Dorel” care într-un moment critic nu va pune degetul pe buton să oprească instalațiile. Chiar dacă primesc avertismente de la senzorii de siguranță, acești „Dorei” nu iau nicio măsură, spune șeful Gărzii de Mediu.

Octavian Berceanu, șeful Grăzii Naționale de Mediu: Ca să vă prezint o imagine de ce se întâmplă cu aceste echipamente industriale, vă spun că noi, la nivelul țării avem 234 de echipamente, de întreprinderi care au un risc mare de poluare.

Noi controlăm în fiecare an toate aceste 234 de obiective cu pericol mare de poluare. Am controlat până acum 143 din aceste obiective. Petromidia și Azomureș erau controlate.

Controalele astea înseamnă Gardă de Mediu, ISU și alte instituții care se ocupă de control.

Pe lângă aceste 143 de controale pe care le-am făcut, din proprie inițiativă, noi am mai făcut în acest an 86 de controale pe obiectivele astea. Am dublat practic unele controale, ca să vedem ce se întâmplă.

Ca să revenim la cele două accidente. Am luat niște măsuri pentru că am observat anumite lucruri. De exemplu, companiile care trebuie să asigure primul ajutor, companii private care acționează pe aceste platforme industriale și care au ca prioritate și servicii de prestat în momentul în care ai un astfel de incendiu, de eveniment, să acționezi până ajung pompierii. Ele au echipamentele acolo în platformă.

„Nu toate companiile private de intervenții știu să acționeze, nu toate au echipamentele necesare, mai intervin și niște Dorei”

Când s-au făcut aceste simulări de intervenție am văzut că nu toate știu să acționeze, că nu toate au echipamentele care ar fi necesare.

Pe lângă acest fapt, mai intervin niște „Dorei” pe platformele astea. De exemplu, la unul dintre incidente am avut cred că aproape un milion de avertismente că ceva e în neregulă. Instalațiile trebuiau oprite. Nu s-a întâmplat acest lucru.

Nu dau mai multe din casă, pentru că sunt în cercetare, avem victime umane și las ancheta să meargă înainte. Dar avem acești factori umani care nu iau decizii atunci când trebuie, sau deciziile sunt prost luate.

Avertismentele se transmit prin senzori, au niște senzori de siguranță instalațiile astea, nu pot funcționa altfel. În momentul când ai un incident se opresc celelalte instalații. E cel puțin caz penal. Într-unul din cele două cazuri, senzorii au fost ignorați cu bună știință. Rămâne ca organele de cercetare penală să trimită cazul în instanță și să se ia decizii acolo.

„Pe noi ne ajută de multe ori direcția vântului. Nu știu... cineva de sus de acolo ne iubește”

În ceea ce privește poluarea, la Petromidia ne-a ajutat direcția de dispersie a aerului, a fost un pic către țărm, dar aerul s-a dus către mare, dar totuși avem o poluare. Putea să fie pe platformă marină, ai produs o poluare, o pagubă mediului. Asta se plătește peste tot în lume.

La Azomureș am avut o poluare, dar care nu a afectat localitatea Târgu Mureș. Nu a avut amplitudine, au fost alte tipuri de gaze. La Petromidia am avut carburanți, unde au ars rezervoarele.

Pe noi ne ajută de multe ori direcția vântului. Nu știu... cineva de sus de acolo ne iubește, dar nu merge de multe ori apă așa. Nu putem merge cu ulciorul așa, că se sparge.

Trebuie să ne uităm la calitatea deciziei umane în aceste platforme industriale, că degeaba facem noi controale și totul e bine din punct de vedere al logisticii, nu poți să anticipezi că „Dorel” la momentul respectiv nu va pune degetul pe buton să oprească instalațiile. „Lasă, mă, că merge și așa! Ce se poate întâmpla?”.

E, uite că s-a întâmplat!

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...