Cel mai înalt munte din lume a „crescut” cu aproape un metru. Care este înălțimea Everestului și de ce nu s-au înțeles China și Nepal

Data actualizării: Data publicării:
Aerial View Of Mount Everest
Muntele Everest a „crescut” cu aproape un metru. Foto: Gulliver/Getty Images

Cel mai înalt punct de pe Pământ tocmai a devenit și mai înalt, după ce China și Nepal s-au pus de acord marți asupra înălțimii Muntelui Everest, după decenii de dezbateri. Muntele Everest măsoară 8.848,86 metri, cu 86 de centimetri mai mult decât măsurătoarea recunoscută de Nepal până acum și cu peste 4 metri mai mult decât cifra oficială asumată de China, scrie AFP, potrivit site-ului Barrons.com.

Diferența provine din faptul că măsurătoarea Chinei se raportează la roca de pe Vârful Everest și nu ia în calcul și stratul de gheață și zăpadă care îl acoperă, cum face noua măsurătoare.

Înălțimea Everestului a fost determinată prima dată în 1856 de geografii britanici, care, folosind trigonometria, au stabilit că are 8.840 de metri.

După ce Edmund Hillary și șerpașul Tenzing Norgay au cucerit în premieră Everestul în 1953, un studiu realizat de India a ajustat înălțimea muntelui la 8.848 de metri, valoare general acceptată până azi. 

În 1999, Societatea Geografică Americană a venit cu un nou calcul, 8.850 m, dar Nepal nu a recunoscut niciodată această valoare.

La rândul ei, China a făcut mai multe studii și în 2005 a anunțat că Everestul măsoară 8.844,43 metri. Discrepanța dintre măsurătoarea Chinei și cea a Nepalului a fost „rezolvată” în 2010, când cele două țări au stabilit că au măsurat lucruri diferite: una a luat ca reper vârful rocii de pe Everest, iar cealaltă a calculat și stratul de gheață și zăpadă care acoperă vârful.

Nepal a decis să facă un studiu independent pentru a studia efectul mișcării plăcilor tectonice și a cutremurelor asupra înălțimii Everestului. Cercetătorii din Nepal au dus pe munte, în primăvara anului trecut, peste 40 de kilograme de echipamente științifice, inclusiv un sistem GPS.

Înainte ca Nepal să publice concluziile cercetărilor făcute pe vârf, China a făcut propria expediție anul acesta, cu același scop.

Dang Yamin, expert în cadrul Biroului Național de Cartografie, a declarat pentru televiziunea chineză că rezultatul final este o valoare medie între măsurătorile făcute de de China și Nepal, cu respectarea rigorilor științei.

„Înălțimea finală a fost stabilită după ce ambele părți au procesat împreună datele culese”, a declarat Damodar Dhakal, purtător de cuvânt al Departmentului de Cartografie din Nepal.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se poate cumula pensia militară cu salariul? Ce spune legea în 2025
Digi FM
Mereu îndrăgostiți. Salma Hayek, la brațul soțului ei, la o gală în LA. Actrița din „Desperado” și...
Pro FM
De la imperiu la izolare. Cu barbă albă și hainele din închisoare, Diddy apare în primele poze de când e în...
Film Now
Ce a răspuns Keanu Reeves când a fost întrebat dacă își urmărește propriile filme. Actorul și-a uimit fanii...
Adevarul
Notarii și tarifele lor, sub lupa opiniei publice. Cât plătim pentru un contract imobiliar
Newsweek
Ministrul Muncii, mulțumit de mica recalculare a pensiilor. Este întârziată enorm, creșteri mici
Digi FM
Casa la care au visat. Prințul William și prințesa Kate s-au mutat la Forest Lodge. Schimbarea vine după cea...
Digi World
Cum îi afectează fumatul pe oamenii care-și fac implanturi dentare. Și cei cu dinți naturali au de suferit
Digi Animal World
Ce rasă de câine ți se potrivește în funcție de zodie. Află ce prieten blănos ți-a fost „sortit” de stele
Film Now
De ce s-au despărțit Tom Cruise și Ana de Armas. „Ea a simțit nevoia să facă un pas înapoi”
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o rochie transparentă la gala Variety din Los Angeles