Dosarele X în România. Un meteor a brăzdat cerul noaptea trecută, în jurul orei 03:00

Data publicării:
meteorit wikipedia-1

Corpul ceresc a brăzdat cerul de la sud spre nord, cu o viteză ameţitoare: 72 de kilometri pe secundă. A trecut la 40 de kilometri înălţime deasupra României şi a desenat un decor perfect pentru filme ştiinţifico-fantastice.

Steaua căzătoare a împrăştiat o lumină rece, alb-verzuie asupra clădirilor din Bucureşti. Meteorul care avea trei metri diametru a fost înregistrat de astronomi.

Aseară am văzut o stea căzătoare foarte strălucitoare, anume un bolid. Un obiect măricel care a lăsat o dâră strălucitoare”, a declarat Adrian Şonka, coordonatorul Observatorului Astronomic Bucureşti.

Dacă astronomii şi-au dat seama despre ce este vorba, doi bucureşteni sunt loviţi de panică atunci când văd lumina stranie şi o iau la fugă. Iar în Buzău, un taximetrist frânează brusc în mijlocul străzii, înmărmurit de lumina care putea fi orice.

Trecerea meteorului s-a văzut cel mai bine din Bucureşti şi câteva judeţe din Moldova. Localnicii îşi amintesc şi acum că au avut semne că se întâmplă ceva neobişnuit.

Potrivit lui Doru Şusan, directorul Institutului Astronomic al Academiei Române, meteorul a fost observat în special în jurul localităţilor din Buzău şi Vrancea.

Meteorul a strălucit şi deasupra aeroportului Otopeni.

În toiul nopții, pentru aproape o secundă, pista Aeroportului Otopeni s-a luminat ca-n timpul zilei. Imediat, din turn, controlorii de trafic au explicat fenomenul și i-au calmat pe piloți.

Odată ce va fi stabilită traiectoria exactă, dar şi locul unde a căzut, va începe o adevărată vânătoare după rămăşiţele stelei. Sunt oameni care vor un suvenir neobişnuit sau doar să vândă roca stelară. Specialiştii spun că un fragment poate valora peste cinci mii de euro.

Avem meteoriţi care pot să provină din sistemul solar, din ploile de meteoriţi, sunt meteoriţi care pot să provină de pe Lună, de pe Marte”, a spus Doru Șușan, directorul Institutului Astronomic al Academiei Române.

Dacă nu mai vizitează vreun meteor, următoarul fenomen astronomic urmează în martie. Pe 20 va fi o eclipsă parţială de soare, vizibilă de pe tot teritoriul României.

Specialiștii Institutului Astronomic spun că evenimentul de noaptea trecută a fost total inofensiv. Nu au fost înregistrate pagube, nu au fost anulate curse aeriene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Donald Trump, schimbare radicală de look. A renunțat la bretonul lui celebru. Cum arată acum
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Generozitatea lui nu are limite! Tom Hardy s-a oferit să plătească salariile unei echipe de construcții, după...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
900.000 pensionari NU iau bani in plus la pensie la indexare. Cât au lucrat? Casa de Pensii confirmă
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Tânărul actor în care Tom Cruise crede foarte mult. I-a fost alături la proiecția „A Complete Unknown”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...