Emisiile globale de CO2 vor crește cu mai puțin de 1% în acest an datorită energiilor regenerabile şi a mașinilor electrice

Data actualizării: Data publicării:
Fum care iese din coșuri industriale.
Dreptul industriaşilor de a polua gratuit va lua sfârşit, marile companii vor fi obligate să-şi reducă emisiile cu 62%. Foto: GettyImages

Emisiile globale de dioxid de carbon rezultate de pe urma arderii de combustibili fosili ar urma să crească cu mai puţin de 1% în acest an, în condiţiile în care extinderea energiilor regenerabile şi a vehiculelor electrice contracarează creşterea cererii de cărbune, a apreciat Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), relatează Reuters.

Într-un raport publicat miercuri, IEA susţine că emisiile globale de CO2 ar urma să înregistreze în acest an o creştere cu aproape 300 de milioane de tone, până la 33,8 miliarde de tone, un avans cu mult mai mic faţă de cel de aproape două miliarde de tone înregistrat în 2021.

Creşterea modestă din acest an se datorează producţiei de electricitate şi sectorului aviaţiei, pe măsură ce călătoriile cu avionul şi-au revenit de la nivelul minim înregistrat în pandemie.

Deşi creşterea din acest an ar fi putut fi mult mai mare, posibil de un miliard de tone, în condiţiile în care cererea de cărbune a ţărilor a explodat după ce războiul din Ucraina scumpit gazele naturale, avansul energiilor regenerabile şi al vehiculelor electrice a ţinut sub control creşterea emisiilor de CO2, subliniază IEA.

"Criza energetică globală, declanşată de invazia rusească din Ucraina, a determinat multe ţări să se îndrepte spre alte surse de energie pentru a înlocui livrările de gaze naturale ruseşti care au dispărut de pe piaţă", a declarat directorul IEA, Fatih Birol. "Vestea bună este că energia fotovoltaică şi cea eoliană acoperă o mare parte din decalaj, iar creşterea consumului de cărbune pare a fi una relativ mică şi temporară", a adăugat Birol.

Raportul IEA susţine că energia fotovoltaică şi cea eoliană sunt în fruntea unei majorări a capacităţilor globale de energie regenerabilă cu peste 700 Terawaţi-oră (Twh) în acest an, cea mai mare creştere înregistrată vreodată. Fără această creştere a capacităţilor regenerabile, emisiile globale de CO2 ar fi fost cu 600 de milioane de tone mai mari în acest an.

În ciuda secetei din mai multe regiuni, producţia globală de energie hidro este mai mare comparativ cu cea de anul trecut, şi a contribuit cu peste o cincime la aşteptata creştere a producţiei de energie din surse regenerabile.

Potrivit IEA, emisiile totale de CO2 ale UE ar urma să scadă în acesta an, în pofida faptului că emisiile rezultate din arderea de cărbune vor fi mai mari. Creşterea utilizării de cărbune în UE ar urma să fie doar temporară iar noile proiecte regenerabile care vor fi conectate la reţea anul viitor vor majora capacităţile de producţie regenerabile cu aproximativ 50 de Gigawaţi.

Conform Agerpres, în China, emisiile de CO2 ar urma să stagneze în 2022 comparativ cu 2021 din cauza creşterii economice modeste, a impactului secetei asupra producţiei de energie hidro şi a extinderii capacităţilor de producţie de energie fotovoltaică şi eoliană.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă. 

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri