Fotografiile care au devenit virale pe internet, după furtuna din București

Data actualizării: Data publicării:
dan mihai balanescu

Bucureștenii au avut parte de o noapte furtunoasă și spectaculoasă. Duminică seara, a plouat torențial în Capitală, iar cerul a fost luminat de fulgere. Furtuna a servit drept sursă de inspirație pentru fotografi care au surprins spectacolul desfășurat pe cerul Bucureștiului.

Foto: Dan Mihai Bălănescu

Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 62 de localităţi din 17 judeţe afectate de ploi torenţiale şi vijelii, în urma cărora peste 170 de arbori au fost doborâţi, mai multe locuinţe şi curţi au fost inundate şi zeci de acoperişuri au fost afectate, potrivit unui bilanţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Foto: Octav Drăgan

Potrivit reprezentanţilor IGSU, au fost afectate de vijelii 62 de localităţi din judeţele Argeş, Bacău, Caraş Severin, Cluj, Covasna, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Neamţ, Prahova, Sibiu, Timiş, Teleorman şi Vâlcea.

GALERIE FOTO:

Dan Mihai Balanescu2
Dan Mihai Balanescu2

FOTO: Dan Mihai Bălănescu, Laurențiu Căpățînă, Eduard Guțescu, Artha

În cursul zilei de duminică şi pe timpul nopţii, la nivel naţional, au fost emise 59 de atenţionări şi avertizări cod galben şi cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice, viituri rapide şi creşteri de debite.

IGSU recomandă cetăţenilor ca în perioadele cu fenomene meteorologice periculoase să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii care le asigură protecţia şi să îşi parcheze maşinile la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomen periculos provocat de valul de caniculă care lovește România. Duminică se atinge un prag critic –...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Secretele celui mai performant sistem educațional din lume. Elevii sunt fericiți și nu au teme acasă
Newsweek
Vicepremier: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie