Locurile în care veți primi bani în schimbul deșeurilor

Data publicării:
COLECTARE

Primarul general Gabriela Firea a anunțat că în București vor exista 50 de puncte dedicate colectării selective, unde cetățenii vor putea obține bani sau vouchere în schimbul deșeurilor reciclabile, potrivit Agerpres.

COLECTARE

 

 

 

La propunerea Green Group, vom implementa un program de colectare selectivă a deșeurilor, în baza unui acord de parteneriat. Concret: vor fi 50 de puncte de colectare a deșeurilor. Parte din aceste puncte de colectare vor fi complet automatizate, parte dintre ele vor fi deservite de operatori. Aceste puncte de colectare sunt diferite de cele existente pentru faptul că ele vin să încurajeze colectarea selectivă, deoarece oferă în schimbul PET-urilor bani sau vouchere, care pot să fie folosite în supermarket-uri”, a precizat edilul general, în cadrul Forumului „Capitala verde. Investiții în mediu pentru București”.

Gabriela Firea a menționat că aceste stații vor fi amplasate pe domeniul public, în zona școlilor, a parcurilor sau spitalelor. Vor exista zece tipuri de deșeuri care vor putea fi colectate selectiv.

În ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor, primarul general a arătat că, deși intențiile sunt bune, în București, în anul 2017, doar 5% din deșeuri se reciclează.

Anul acesta, dacă nu triplăm acest procent, să ajungem la 15%, vom primi amenzi usturătoare. De asemenea, până în 2020, trebuie să ajungem la un procent de 50%, practic jumătate din cantitatea de gunoi acumulată pe teritoriul Capitalei va trebui să fie reciclată”, a spus Firea.

Totodată, primarul general și-a exprimat convingerea că educația este esențială în formarea deprinderilor privind colectarea selectivă.

Dacă nu mergem la bază, și anume la educație, la școală, demersul nostru va fi îngreunat. Pentru că, întotdeauna, un copil bine informat, un copil educat în stil ecologic îl va educa și pe părinte”, a spus Firea.

 

 

Primarul general a salutat colaborarea pe care o are cu actualul ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu, adăugând însă că în cursul anului trecut s-a confruntat cu blocaje din partea acestui minister.

Mă refer la perioada Guvernului tehnocrat. Nu vreau să politizez, vreau să vă spun concret că toate proiectele Capitalei cu privire la mediu au fost blocate la acest minister anul trecut. Este grav, pentru că toți cei care suntem aleși de cetățeni (...) trebuie să lucrăm pentru oameni”, a adăugat primarul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, primele declarații după autopsia lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă”
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Ultimele clipe ale lui Ozzy Osbourne. Paramedicii au ajuns marți dimineață la vila superstarului rock și au...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță tăierea pensiilor speciale cu 3.000-5.000 de lei. S-a anunțat și data exactă
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...