Marte a fost zguduită de erupţii vulcanice în urmă cu miliarde de ani

Data publicării:
vulcani marte

Acum miliarde de ani, Marte era presărată cu vulcani uriaşi. Solul marţian păstreză şi acum urmele acelor erupţii extrem de puternice, care au modelat scoarţa. Odată cu lava aruncată din adâncul munţilor, nori imenşi de cenuşă, gaze şi praf au învăluit Planeta Roşie şi au acoperit soarele.

Specialiştii spun că acela a fost momentul care ar fi putut favoriza dezvoltarea vieţii microscopice pe această planetă, prin apariţia ape şi a atmosferei.

„Astfel evoluează atmosfera planetelor, în urma erupţiilor vulcanice, mai ales a celor de mare amploare ca acelea. Cu siguranţă, ar fi putut permite planetei să dezvolte condiţii pentru apariţia vieţii, prin producerea unor substanţe chimice care întreţin viaţa”, Joseph Michalski, directorul Muzeului de Istorie Naturală.

Astfel că, Marte ar fi putut semăna astăzi foarte mult cu Terra din punct de vedere al compoziţiei solului şi atmosferei. Planeta este, însă, un întins deşert roşiatic şi oamenii de ştiinţă încearcă să afle ce s-a întâmplat după acele erupţii vulcanice masive.

Răspunsurile la această întrebare ar putea oferi în viitor robotul Curiosity, care a amartizat pe Marte în august anul trecut şi de atunci cercetează solul şi strânge probe care, ulterior, sunt analizate în laborator de specialişti. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri