METEO. Vreme răcoroasă și instabilă în următoarele zile

Data publicării:
Femeie umbrela rosie ploaie frig meteo vremea - Guliver Getty Images

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

ÎN ȚARĂ. La noapte va continua să plouă prin Moldova, Transilvania, Oltenia şi Muntenia. Ploile, posibil abundente, vor fi însoţite de descărcări electrice, vânt alert şi, izolat, de căderi de grindină. Temperaturile minime se vor încadra între 2 şi 12 grade.

Mâine, vremea va fi răcoroasă şi instabilă în cea mai mare parte a ţării. În Moldova, Transilvania, Maramureş, Muntenia şi Oltenia vor fi averse, frecvente descărcări electrice, rafale puternice de vânt şi, izolat, va cădea grindină. Pe spaţii restrânse se vor strânge peste 25 de litri de apă pe mp. În restul ţării, ploile vor apărea după-amiaza. La amiază, temperaturile vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade.

Şi în perioada următoare vor fi ploi, tunete, fulgere şi vijelii. Acestea vor apărea duminică în aproape toată ţara, iar la începutul săptămânii viitoare mai ales în regiunile intracarpatice, la deal şi la munte. Ploile vor avea şi caracter torenţial, aşa că se pot strânge cantităţi de apă mai însemnate, de peste 20 l/mp. În plus, vor mai fi condiţii de grindină. În ceea ce priveşte temperaturile, aceastea vor începe să crească abia marţi.

ÎN BUCUREȘTI. La noapte, în Capitală, cerul va avea unele înnorări, aşa că se menţin condiţiile de ploaie slabă. Vântul va fi liniştit, iar în zori termometrele vor indica în jur de 8 grade Celsius. 

Mâine, în Bucureşti vor fi intervale de timp cu ploi, tunete, fulgere şi vânt. Temperaturile se vor menţine uşor mai scăzute decât cele normale şi nu vor depăşi 20 de grade. Presiunea aerului va mai scădea puţin.

În Capitală, săptămâna se încheie tot cu averse, descărcări electrice şi vânt în rafale. Apoi, cerul devine variabil, condiţiile de ploaie scad, iar temperaturile vor mai creşte puţin. Prin urmare, marţi, maxima zilei va fi de 24 de grade.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Plantele de apartament care atrag mucegaiul din cameră. Se pun la fereastră sau în colţuri
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Ministrul muncii spune dacă pensiile mai cresc în 2025. Cum explică tăierea cu 12% din ianuarie?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...