Peștera Coiba Mare, explorată de străini

Data publicării:
pestera captura
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Cei doi scafandri finlandezi au intrat pentru prima dată în Peştera Coiba Mare din Parcul Natural Apuseni anul trecut, chemaţi de specialiştii români. Zona este una greu accesibilă, ascunde un lac de peste 90 de metri adâncime, iar lungimea galeriilor depăşeşte patru kilometri.

În lipsa unor echipamente performante, niciun cercetător român nu s-a încumetat să exploreze lacul din interior. În urmă cu o săptămână, cei doi străini s-au întors la Coiba Mare şi au adus cu ei şi tehnică specială.

„Anul trecut când am venit în această zonă, ne-am scufundat în trei peşteri, una a fost Coiba Mare şi am extins explorarea în Coiba Mare de la 20 de metri la 93 de metri, ceea ce o face să fie cea mai adâncă peşteră din România”, povestește Sami Pakkarinen, scafandru.

Scafandrii străini au adus cu ei echipamente de zeci de mii de euro care le permit să stea sub apă mai multe ore, timp în care filmează tot ce văd.

Călin Drăgan, scafandru, spune că „singurul obstacol major e în momentul acesta o cascadă de şapte metri, şi la finalul peşterii este un lac care a fost numit "Lacul morţii" datorită acumulărilor mari de buşteni care plutesc pe mai multe straturi în acel lac.”

„Pentru că natura este atât de bogată, intrarea în peşteră este greoaie şi chiar ai nevoie de condiţii perfecte ca să faci o scufundare în peşteră aici”, explică Sami Pakkarinen.

Cei doi străini vor mai rămâne în ţara noastră câteva zile, până îşi vor duce misiunea la bun sfârşit. Relieful din Parcul Natural Apuseni atrage anual exploratori de peste hotare.

Alin Moş, directorul Parcului Natural Apuseni spune că „datorită faimei pe care şi-a câştigat-o de-a lungul timpului această zonă, tocmai datorită rezultatelor cercetărilor ştiinţifice în zonele de carst, în prezent din ce în ce mai mulţi cercetători străini sunt interesaţi de studiul acestei zone.”

Parcul Natural Apuseni se întinde pe teritoriul judeţelor Bihor, Alba şi Cluj şi este vizitat anual de zeci de mii de turişti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...