Prima ţară care face acest pas. Introduce în învăţământul primar o disciplină obligatorie despre schimbările climatice

Data publicării:
Nemi Lake Landascape
Foto: GettyImages

Italia va introduce în programa şcolară o disciplină obligatorie privind criza provocată de schimbările climatice, fiind prima ţară care face acest pas, relatează joi agenţia EFE, citând surse din Ministerul italian al Educaţiei, potrivit Agerpres.

Elevii italieni vor avea astfel de anul viitor o nouă materie, care va aborda teme ce ţin de problemele climatice şi dezvoltarea durabilă. Noii discipline, căreia îi vor fi alocate 33 de ore tot anul, respectiv o oră pe săptămână, se va baza pe cele 17 obiective ale ONU pentru dezvoltare durabilă.

Ministrul italian al educaţiei, Lorenzo Fioramonti, a semnalat pe reţelele de socializare dorinţa sa ca „Italia să devină un lider în combaterea schimbărilor climatice”. Pentru aceasta, Italia trebuie să fie prima ţară care „să facă din dezvoltarea durabilă piatra de temelie a noii sale politici educaţionale şi de cercetare”, a adăugat oficialul italian.

Membru al formaţiunii antisistem Mişcarea cinci Stele (M5S), Lorenzo Fioramonti a îndemnat tinerii să participe la manifestaţiile împotriva schimbărilor climatice impulsionate de adolescenta activistă suedeză Greta Thunberg.

Actuala coaliţie de guvernare de la Roma, care a fixat ecologia drept o prioritate şi din care alături de M5S mai fac parte formaţiuni de centru şi de stânga, intenţionează ca începând cu exerciţiul bugetar de anul viitor să introducă un nou impozit perceput companiilor care produc plastic de unică folosinţă.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...