România câștigă un teritoriu nou, dar nu are acte pentru el. Vom avea plaje „la liber”, ca acum 30 de ani

Data actualizării: Data publicării:
lucrari de largire executate pe plaja din mamaia
Plaja din Mamaia, după lucrările de lărgire. Foto: Facebook ABADL

Plajele pe litoral au fost lărgite considerabil. Asta a creat, practic, un teritoriu nou pentru România, dar a adus și o problemă nemaiîntâlnită: aceste suprafețe nu sunt cadastrate, nu figurează în acte și, deci, nu pot fi concesionate. Vor fi plaje „la liber”, ca acum 30 de ani, observă șeful Gărzii de Mediu. Și atunci, se mai naște o întrebare: cine face curățenie pe ele? 

„Dacă te duci la OCPI (oficiul de cadastru), nu le regăsești acolo, e un teritoriu care nu e cadastrat și este o noutate pentru noi. Trebuie să vedem mai departe modul în care se desfășoară aceste acțiuni ale statului, relația noastră cu cei care vor să folosească aceste plaje. E un subiect sensibil. Odată ce tu, statul român, nu ai act de proprietate, nu poți să închei contracte. Acel pământ nou al României nu are act de proprietate, pentru că este mult prea nou. Și lucrurile nu se întâmplă peste noapte. Trebuie să faci măsurători, să vii cu niște studii”, a explicat la Digi24 șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. 

Vacanța deja a venit și oamenii vor merge la plajă, iar cei din HoReCa ar vrea să concesioneze aceste terenuri, numai că în situația de față nu se poate. Așa se face că vom avea plaje „la liber”, așa cum era acum 30 de ani. Oamenii se vor putea așeza „la liber”, spune Berceanu. 

Cadastrarea acestor terenuri nu este chiar simplă, pentru că peste câțiva ani, ne-am putea trezi că natura a „furat” din ceea ce am construit.  

„Este o noutate pentru noi, dar trebuie să ne adaptăm repede și sunt mai multe instituții ale statului implicate aici. Vrem să vedem și evoluția. Spui: uite, avem 50 de metri de plajă, dar trebuie să vedem și eroziunea vântului și a apei, că s-ar putea ca noi să cadastrăm 50 de metri și în doi ani să fie doar 30 de metri”,  a arătat Octavian Berceanu.

Cine face curățenie pe plajele noi, neconcesionate?

Și se mai pune o problemă: cine face curat pe aceste plaje? De obicei, concesionarul face curățenie în zona pe care o concesionează, dar dacă aceste plaje nu pot fi închiriate încă, ce se întâmplă?

„În primul rând, când vorbim de curățenie vorbim de UAT, de Primărie. Mai sunt și Apele Române, pentru că plajele acestea țin de Apele Române, până la urmă. Și atunci, fiecare primărie și Apele Române trebuie să găsească soluții comune, astfel încât aceste plaje să fie curățate. În momentul de față, cred că UAT-ul ar trebui să fie cel mai implicat. Taxele și impozitele, probabil în viitor, vor merge la UAT”, spune șeful Gărzii de Mediu.

Complicații există însă și în acest domeniu, atrage atenția Octavian Berceanu. „E greu să delegi un serviciu pe o suprafață care de facto nu există în acte - e o realitate. Mâine-poimâine vine Curtea de Conturi și te întreabă: cum ai făcut aceste plăți, ai făcut doar pentru suprafața aceasta mică, care a existat dintotdeauna, ai inclus-o și pe cealaltă, dar fără documente? E o noutate pentru noi, o premieră și trebuie să ne adaptăm”, spune oficialul.

„Dar nu putem să omitem acest serviciu de salubritate, adică să avem 30 de metri de plajă curată, 30 de metri cu alge, să nu intervină nimeni și să devină o sursă de poluare, emanând mirosuri specifice. Și atunci, trebuie să găsim la nivel de UAT resursa, astfel încât să facem igienizarea plajelor”, a subliniat șeful Gărzii de Mediu.

Mamaia are o plajă nouă de 50 de hectare

În urma lucrărilor de lărgire, stațiunea Mamaia va avea din acest sezon estival o suprafață de plajă nouă de peste 50 de hectare.

Citiți și: Plaja lărgită din Mamaia stârnește nemulțumiri: Șezlongurile sunt prea departe de mal, apa e prea adâncă, nisipul nu e fin

Lucrările fac parte din proiectul „Reducerea eroziunii costiere, faza II (2014-2020)”, implementat de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, care presupune lucrări de reducere a eroziunii costiere pentru 11 sectoare: stăvilarele Edighiol/Periboina, Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie, Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia– Venus- Aurora, Mangalia-Saturn, 2 Mai.

Proiectul, cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, are o valoare de 3,8 miliarde de lei.

Citiți și: „Stăpânii apelor”. Olandezii care au construit insula-palmier din Dubai lucrează acum și pe litoralul românesc

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan nu urmează exemplul colegilor și nu-și taie propriul salariu: „Nu fac gesturi...
Digi FM
Fiica lui Tom Cruise, vacanță în New York alături de mama ei. Suri are 19 ani și adoptă tot mai mult stilul...
Pro FM
Jurnalist, dezvăluiri despre un episod tensionat cu Ricky Martin: „Și-a dat jos microfonul și a plecat în...
Film Now
Nicole Kidman, cu părul natural, după ce a apărut cu peruci pe covorul roșu. Actrița, în vacanță alături de...
Adevarul
Cum intenționează Trump să încheie războiul din Ucraina: „Lumea nu a mai văzut așa ceva. Cu asta se termină”
Newsweek
60.000 lei/lună din pensii pentru o familie de judecători. Bolojan zice când taie pensiile speciale
Digi FM
Se face tot mai cald. Când revine canicula. Avertizarea meteorologilor pentru Capitală și șase județe
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Pamela Anderson, adevărul despre relația cu Liam Neeson, după ce actorul a declarat că este „îndrăgostit...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu