Un asteroid mare cât o clădire cu 100 de etaje, care are propria Lună, a trecut pe lângă Pământ

Data publicării:
Un asteroid aflat la mică distanță de Pământ
Asteroid în apropierea Terrei, imagine ilustrativă. FOTO: Guliver/ Getty Images

Un asteroid tocmai a trecut pe lângă Pământ. Nu e un fenomen rar, dar e ceva ce a atras atenția astronomilor. Pentru că asteroidul mare cât o clădire cu 100 de etaje avea propria Lună, adică un obiect ceresc de dimensiuni mult mai mici care gravita în jurul său. Sunt șanse ca o astfel de apariție să se repete abia în 2200 când se va apropia ceva mai mult de Pământ. 

„Nu intrați în panică, nu e niciun asteroid uriaș la orizont. Dar astronomii recunosc și că nu avem cum să îi detectăm pe toți. Dacă totuși am detecta un mare asteroid întreptându-se spre Pământ, avem foarte puține opțiuni testate, demonstrate și eficiente pentru a ne apăra”, spune David Koplow, profesor, consultant NASA.

În urmă cu trei luni, un asteroid uriaș a trecut pe lângă planeta noastră, la o distanță de aproximativ 4,3 milioane de kilometri.

Specialiștii NASA și-au propus să identifice 90% dintre asteroizii de mari dimensiuni - peste 140 de metri - care ajung în apropierea Terrei, dar ar putea avea nevoie de 30 de ani pentru a realiza acest lucru.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singurii pensionari care sunt scutiți de CASS, chiar dacă au pensii peste 3000 lei
Digi FM
Românul care-l critică pe David Popovici și-l numește "lup singuratic cu staff de 5 persoane": "Mai pune și...
Pro FM
Ana Baniciu, poză de revistă în costum de baie, pe o plajă sălbatică. Anul trecut devenea mamă, acum își...
Film Now
Adam Sandler, adevărul despre secretul căsniciei „foarte speciale” cu Jackie. Soția sa apare în toate filmele...
Adevarul
Viața unei mici comunități din Albania, dată peste cap de un exod în masă peste hotare: „Ne vedem la Londra”
Newsweek
Pensionarii depun acte pentru anularea CASS la pensie. De ce este o mare escrocherie?
Digi FM
Adevărul din spatele performanței lui David Popovici, dezvăluit de nutriționistul sportivului: „Victoria e...
Digi World
Forma rară de Parkinson de care suferea Ozzy Osbourne ridică noi întrebări. Ce ar fi contribuit la progresia...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Ce spun prieteni de-ai fostei soții a lui Liam Neeson despre legătura lui cu Pamela Anderson. Natasha a murit...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”