Un concurent dintr-un reality-show de supraviețuire a ucis și mâncat o pasăre protejată din Noua Zeelandă în timpul filmărilor

Data actualizării: Data publicării:
Weka flightless bird on Kapiti Island New Zealand
Weka este o pasăre care nu zboară. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Un concurent la un reality show de supraviețuire din SUA a ucis și mâncat o pasăre protejată în Noua Zeelandă, în timpul filmărilor, scrie BBC. În emisiunea TV numită „Race to Survive”, concurenții sunt nevoiți să-și procure singuri hrana.

Pasărea, o Weka (Gallirallus australis), a dispărut în mari părți din Noua Zeelandă și este o specie protejată. Ca urmare, concurentul și coechipierul său au fost descalificați din cursă.

Concurentul Spencer „Corry” Jones era conștient că încălca regula când a ucis și a mâncat pasărea, potrivit site-ului de știri Radio New Zealand.

În filmare și-a cerut scuze, spunând că a făcut o greșeală „prostească” și că „nu eram pregătiți pentru a face foamea”.

Ceea ce am făcut a lipsit de respect pentru Noua Zeelandă și îmi pare rău”, a spus el.

Jones, împreună cu coechipierul său Oliver Dev, au fost ambii descalificați în cel de-al optulea episod al seriei.

Departamentul de Conservare din Noua Zeelandă a declarat că au fost alertați de un reprezentant al companiei de producție – Original Productions din SUA – la scurt timp după ce a avut loc incidentul.

Oficialii au efectuat o investigație și au emis companiei și participanților avertismente scrise, concurenții invocând „situații neobișnuite de dinamică a grupului”, cum ar fi oboseala și foamea semnificativă a membrilor distribuției.

Cu toate acestea, uciderea și mâncarea unei specii native protejate este inacceptabilă, iar compania este „avizată” cu privire la necesitatea ca participanții la program să adere la legislația de conservare”, a declarat Dylan Swain, șeful echipei de investigații al departamentului, în o declarație pentru 1News.

Weka este o pasăre care nu zboară, dar este foarte rapidă pe pământ și o foarte bună înotătoare. Specia este renumită pentru personalitatea sa înflăcărată și curioasă. Are culoarea maro și este de dimensiunea unei găini.

Pasărea a dispărut pe mari părți ale continentului ca urmare a schimbărilor climatice și a numărului în creștere de prădători.

Este o specie protejată, iar pedeapsa maximă pentru vătămare poate fi doi ani de închisoare sau o amendă de 100.000 USD.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gafa făcută de Macron la întâlnirea cu Kate! Nu a mai avut ochi pentru altcineva. Brigitte nu a fost deloc...
Digi FM
Cine este Dacian Dragoș, noul judecător CCR numit de Nicușor Dan. A fost implicat în litigiul de la Roșia...
Pro FM
Elena Gheorghe, mesaj emoționant la aniversarea a 13 ani de căsnicie: „Dragostea nu s-a stins, s-a așezat...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Imagini revoltătoare pe Transfăgărășan: un individ încearcă să lovească un urs cu mașina. Autorul a fost...
Newsweek
Bolojan anunță ce categorii de pensionari pierd bani la pensie, din septembrie. „E o inechitate”
Digi FM
Macron, ignorat din nou de soția sa, în timp ce-i oferă mâna la coborârea din avion. Cuplul prezidențial...
Digi World
De ce nu e deloc o idee bună să te culci cu părul ud. Riscurile despre care experții avertizează
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
James Gunn: Este o prostie să crezi că „Superman” va fi un eșec dacă nu va face 700 de milioane de dolari
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie