Un medicament ar putea elimina necesitatea transplantului hepatic în afecţiuni ale căilor biliare

Data publicării:
ficat
Foto: Profimedia Images

Un medicament recent aprobat de autorităţile de reglementare din domeniul sănătăţii ar putea deveni prima alternativă farmaceutică la transplantul hepatic pentru pacienţii cu colangită sclerozantă primară (PSC), o boală autoimună gravă care distruge canalele biliare intra- şi extrahepatice, transmite News.ro.

Medicamentul a fost autorizat în septembrie 2024 şi în Uniunea Europeană, pentru tratarea unei afecţiuni similare numită colangită biliară primară (CBP), o boală cronică a ficatului şi adesea progresivă, ce poate evolua la boala hepatică în stadiul final şi la complicaţiile asociate acesteia.

Tratamentul acţionează prin stimularea unor molecule din organism care reglează metabolizarea acizilor graşi şi prin inhibarea sintezei acizilor biliari.

Într-un studiu clinic de fază intermediară, care a durat 12 săptămâni, 68 de pacienţi cu PSC au primit medicamentul cu substanţa activă elafibranor, în doze zilnice de 80 miligrame, 120 mg, sau placebo.

Pacienţii trataţi cu noul medicament au prezentat îmbunătăţiri semnificative ale nivelurilor enzimelor hepatice, iar efectele au fost vizibile chiar după patru săptămâni de la începerea tratamentului şi au fost şi mai pronunţate la o doză mai mare.

Analizele de sânge au arătat, de asemenea, o stabilizare mai bună a fibrozei hepatice (cicatrizarea ficatului) în grupul care a primit acest medicament, iar pacienţii trataţi cu o doză mai mare au prezentat o ameliorare semnificativă a pruritului colestatic, simptom caracteristic acestei boli.

Rata efectelor adverse a fost similară în toate cele trei grupuri.

Colangita sclerozantă primară este o boală hepatică cronică, în care canalele biliare din interiorul şi din exteriorul ficatului se inflamează, se cicatrizează, iar în cele din urmă sunt îngustate sau blocate.

Cauza exactă a acestei boli a ficatului nu este cunoscută, dar se crede că are o componentă autoimună, în care sistemul imunitar atacă şi inflamează canalele biliare din acest organ.

Se estimează că boala afectează între 5 şi 16 persoane din 100.000 şi poate să apară la orice vârstă. Deşi nu există un tratament curativ, medicii pot ameliora simptomele pacienţilor.

„PSC este o boală hepatică severă şi, în prezent, transplantul hepatic reprezintă singurul tratament care poate îmbunătăţi semnificativ prognosticul”, a declarat dr. Cynthia Levy, de la University of Miami Miller School of Medicine, coordonatoarea studiului.

Cercetătorii afirmă că sunt necesare studii de o mai mare amploare pentru a evalua potenţialul medicamentului în cazul pacienţilor cu PSC.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gafa făcută de Macron la întâlnirea cu Kate! Nu a mai avut ochi pentru altcineva. Brigitte nu a fost deloc...
Digi FM
Cine este Dacian Dragoș, noul judecător CCR numit de Nicușor Dan. A fost implicat în litigiul de la Roșia...
Pro FM
Elena Gheorghe, mesaj emoționant la aniversarea a 13 ani de căsnicie: „Dragostea nu s-a stins, s-a așezat...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Imagini revoltătoare pe Transfăgărășan: un individ încearcă să lovească un urs cu mașina. Autorul a fost...
Newsweek
Bolojan anunță ce categorii de pensionari pierd bani la pensie, din septembrie. "E o inechitate"
Digi FM
Macron, ignorat din nou de soția sa, în timp ce-i oferă mâna la coborârea din avion. Cuplul prezidențial...
Digi World
De ce nu e deloc o idee bună să te culci cu părul ud. Riscurile despre care experții avertizează
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
James Gunn: Este o prostie să crezi că „Superman” va fi un eșec dacă nu va face 700 de milioane de dolari
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie