Clubul Petrolul îi linişteşte pe fani: Până la termenul impus de UEFA vom face dovada achitării datoriilor

Data publicării:
52b0170395f9cf084c000000

Foto: Digi Sport

„Într-adevăr, la data de 30 septembrie existau restanţe financiare ale Asociaţiei Lupii Galbeni către jucători şi către staff-ul tehnic, provenite din bonusurile de performanţă, care au fost virate, din motive obiective, cu întârziere de către Consiliul Local. Există un decalaj de timp între data împlinirii criteriilor de performanţă şi plata efectivă, cauzat de exerciţiul financiar bugetar, care este anual la municipalitate, în vreme ce campionatul şi Cupa României se desfăşoară pe durata a doi ani calendaristici. De aici rezultă şi această întârziere, dar ea va fi remontată", a afirmat într-un comunicat preşedintele Consiliului de Administraţie, Dan Capră.

Acesta a menţionat că, între timp, a fost achitată o mare parte din datorie, dar au rămas restante taxele aferente acestor sume ce trebuie plătite către stat.

"În curând, vor fi stinse şi acestea, iar până la termenul limită impus de către UEFA vom face dovada achitării tuturor datoriilor. Ca orice club participant în competiţiile europene şi FC Petrolul Ploieşti este monitorizat de către UEFA, iar din trei în trei luni este întocmit un raport privind aspectele financiare. Există, astfel, riscul ca problema apărută acum să se repete, pentru că interdicţia de a participa în competiţiile europene şi amenda primită de la UEFA sunt cauzate de întârzierea cu care, din motive obiective, aşa cum am explicat, au fost primiţi banii dinspre Consiliul Local. Altfel, FC Petrolul Ploieşti nu are niciun fel de alte restanţe financiare faţă de jucători sau de staff-ul tehnic, toate drepturile salariale fiind achitate la zi", a mai adăugat oficialul grupării ploieştene.

UEFA a anunţat, vineri, că grupările Pandurii Târgu Jiu şi Petrolul Ploieşti au fost amendate cu 40.000 de euro, respectiv 50.000 de euro, iar prahovenii riscă excluderea pentru un sezon din cupele europene, dacă nu dovedesc până la 31 ianuarie că şi-au plătit datoriile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...