Darren Cahill: „Simona trebuie să învețe să își rezolve singură problemele”

Data publicării:
darren cahill simona halep GettyImages-504654308
Foto: Guliver/GettyImages

Chiar dacă rezultatele sportivei noastre nu mai sunt aceleaşi ca în perioada în care era antrenată de Wim Fissette, relaţia dintre Simona şi Darren Cahill este una excelentă. Deşi din punct de vedere mental, constănţeanca este foarte jos, nemaiavând încredere în forţele sale, tehnicianul australian ştie mereu cum să o „ridice”, iar acest lucru a fost cât se poate de evident la ultimele două turnee, când fiecare intervenţie a antrenorului a fost benefică.

Discursurile lui Cahill sunt cu adevărat impresionante, dar acest lucru nu va dura la nesfârşit. Într-un interviu acordat după eliminarea de la Miami (în sferturi), antrenorul de la Antipozi a dezvăluit de ce coboară atât de des din tribună, dar şi de ce această îndelednicire este doar temporară.

„Comunic mult cu Simona în timpul meciurilor, ea apelează des la time-out-uri pentru că are nevoie de sprijin. Încă nu ne cunoaştem suficient de bine, astfel că e nevoie să îmi spună ce simte în anumite momente, astfel încât pe viitor să ştiu cum să pregătim fiecare meci. Dar este doar un lucru de moment, în curând nu o să mă mai vedeţi prea des pe teren în timpul meciurilor. În turneele de Grand Slam coaching-ul este interzis, astfel că Simona trebuie să înveţe să îşi rezolve singură problemele. Dar pentru a şti cum să o ajut înaintea meciurilor trebuie să înţeleg ce simte în timpul lor”, a explicat australianul, conform tennis.com.

Altfel, Halep, care va ocupa de luni locul 6 WTA, va reveni în circuit la Porsche Tennis Grand Prix de la Stuttgart (18-24 aprilie), după ce va evolua în Fed Cup la Cluj-Napoca, în întâlnirea cu Germania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Hailey Bieber, tot mai distantă de Justin? Gestul care a stârnit reacții din partea fanilor. Cum a răspuns...
Film Now
Val Kilmer, actorul din Top Gun și Batman, a murit la 65 de ani. Fiica lui a spus de ce s-a stins
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Ministrul muncii spune dacă pensiile mai cresc în 2025. Cum explică tăierea cu 12% din ianuarie?
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Loialitatea unui câine a stârnit lacrimi în mediul online. Ce a făcut patrupedul în timpul înmormântării...
Film Now
De-a lungul anilor, Val Kilmer şi-a câştigat reputaţia unui actor temperamental și perfecționist. Ce le...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...