După puncte în Ardeal

Data publicării:
dupa 20puncte 20in 20ardeal-49691

Dejul este singura echipă din România, care a reuşit două victorii în sezonul de toamnă în faţa oltenilor. Ardelenii au administrat singura înfrângere a craiovenilor de pe teren propriu, scor 3-2, şi i-au eliminat şi din cupa României. La Dej, Unirea a câştigat cu scorul de 3-0, iar în Bănie oltenii au învins cu 3-1, dar insuficient să meargă mai departe. Aflaţi pe locul doi cu 33 de puncte, elevii lui Dănuţ Pascu au nevoie de cel puţin un punct din acest joc, pentru a spera la un loc pe podium la finalul campionatului regulat. Voleibaliştii de la Unirea au cu patru puncte mai puţin şi au ca obiectiv clasarea în primele patru echipe, după cele 22 de etape din acest campionat. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 16, şi va fi transmisă în direct de Digi Sport. Tot în deplasare vor merge şi elevele lui Mircea Dudaş. După victoria de pe teren propriu cu o contracandidată la play-off, oltencele vor avea o misiune mai uşoară sîmbătă de la ora 15, la Sibiu, cu CSM.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul exact unde România va fi invadată de Putin! E mai jos pe hartă decât credeai, aici se aduc soldaţi
Digi FM
Theo Rose, imagini nemaivăzute din copilărie. Cum o ironiza unchiul ei la doar cinci ani: „Ce urâtă, ce...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați...
Film Now
A făcut furori în anii '90, iar acum e transformată complet. Bridget Fonda, acuzată că a folosit Ozempic după...
Adevarul
De la ce părinte moștenesc copiii inteligența și cine le transmite trăsăturile emoționale și forța fizică
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale, în Parlament. Vor ajunge la 17.000 de lei, cât 6 pensii contributive
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Populația din California, atacată de leii de mare „demonici”. Cum explică oamenii de știință comportamentul...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, de nerecunoscut după ce a slăbit. Fiul lui Arnold Schwarzenegger s-a luptat mulți...
UTV
Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors toate...