„E fantastic că Michael a putut face asta”. Schumacher ar fi semnat o cască de Formula 1 cu inițialele sale

Data actualizării: Data publicării:
Așa arată semnătura lui Schumacher, făcută cu ajutorul soției sale, pe casca lui Stewart
Așa arată semnătura lui Schumacher, făcută cu ajutorul soției sale, pe casca lui Stewart / Sursă foto: Profimedia

Michael Schumacher, legendarul campion mondial de Formula 1, și-ar fi scris inițialele pe o cască vândută duminică la licitație, cu ajutorul soției sale, Corinna.

Fanii au perceput gestul ca pe o rază de speranță, la aproape doisprezece ani de la gravul accident de schi al fostului pilot german. Septuplul campion mondial a inscripționat, cu sprijinul Corinnei, inițialele „MS” pe o cască purtată de Jackie Stewart în ultima sa cursă din 1973. Casca este semnată de toți cei douăzeci de campioni mondiali de Formula 1 încă în viață.

"E fantastic că Michael a putut face asta. Cu ajutorul soției sale Corinna, și-a pus inițialele ‘MS’ pe cască. Asta a completat perfect colecția", a declarat pentru Daily Mail, citat de Le Figaro, triplul campion mondial Jackie Stewart (1969, 1971 și 1973), în vârstă de 85 de ani.

Duminică, în cadrul Marelui Premiu al Bahrainului, Stewart a urcat din nou la volanul Tyrrell-ului său din 1973 și a efectuat un tur de pistă purtând casca de colecție. Scopul principal al evenimentului a fost licitarea obiectului pentru a strânge fonduri în sprijinul fundației sale caritabile, „Race Against Dementia”, înființată după ce soția sa a fost diagnosticată cu demență.

Jackie Stewart purtând casca de colecție la Marele Premiu al Bahrainului
Jackie Stewart purtând casca de colecție la Marele Premiu al Bahrainului / Sursă foto: Profimedia

„Situația este foarte tristă”

Încă ferit de ochii publicului, Michael Schumacher a devenit recent bunic, însă detaliile privind starea sa de sănătate rămân rare și rezervate unui cerc foarte restrâns.

„Situația este foarte tristă. Are nevoie de îngrijire constantă și depinde complet de personalul său medical. Nu mai poate vorbi”, a declarat recent, la postul de radio german RTL, jurnalistul Felix Gorner, specializat în Formula 1.

Michael Schumacher
Michael Schumacher în 2009. Sursa foto: Profimedia Images

Acesta a adăugat:

„În prezent, cel mult 20 de persoane au acces la Michael. Și, în opinia mea, aceasta este strategia corectă. Familia acționează în interesul lui Michael. I-a protejat întotdeauna viața privată cu strictețe, iar acest lucru nu s-a schimbat.”, relatează Le Figaro.

Editor : B. G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Digi FM
De ce a murit Marius Keșeri, toboșarul trupei Direcția 5. Impresara lui a rupt tăcerea: „Boala îl schimbase...
Pro FM
Sora lui Dolly Parton, mesaj alarmant despre starea de sănătate a celebrei cântărețe: „Are nevoie de...
Film Now
Dick Van Dyke, glumă macabră despre ziua lui de naștere, care se apropie: „Ar fi amuzant!” Va împlini 100 de...
Adevarul
Un episcop a fost demascat că are 17 „amante secrete”. Cui a trimis din greșeală fotografii compromițătoare
Newsweek
La ce oră poți merge vineri la bancomat să încasezi pensia? Care pensionari iau 2.800 lei în plus?
Digi FM
Care e numele real al lui Bruno Mars, artistul cu 16 premii Grammy și opt recorduri Guinness
Digi World
A fost identificat "declanșatorul ascuns" al bolii Parkinson. "Acul din carul cu fân" a devenit vizibil...
Digi Animal World
Gestul inedit făcut de o femeie care a descoperit că o cățelușă din vecini o vizitează în fiecare zi: „Sunt...
Film Now
George Clooney recunoaște că a consumat droguri: "Nu au fost niciodată o problemă pentru mine"
UTV
Andreea Ibacka, mărturisiri după accidentul de motocicletă: „Credeam inițial că n-o să-mi mai văd copiii”