EURO 2015. Germania – România, 8-0. Naționala Under 21 a fost umilită la Magdeburg

Data publicării:
csm 36241-p-hofmann rom 5ec76e5a68

 

Germania a deschis scorul prin Malli, după numai 22 de secunde. În următorul sfert de oră, tricolorii au avut mari probleme în defensivă și au mai scos de două ori mingea din poartă, în urma unor erori impardonabile chiar și la un asemenea nivel.

Chiar înainte de pauză, scorul a căpătat proporții, după ce gazdele au făcut șah-mat apărarea României. La fel de ușor a fost înscris și golul 5 al Germaniei. Mijlocașul celor de la Hertha Berlin, Nico Schulz, a fost de neoprit și a punctat cu ușurință în poarta lui Brănescu, scrie digisport.ro.

Da Costa, jucător în liga a doua din Germania, la Ingolstadt, și-a trecut și el numele printre marcatori. Înfrângerea a devenit și mai usturătoare cu 4 minute înainte de final, la golul lui Stark.

Până l-a final s-a făcut și 8-0, la Magdeburg, după ce Jonas Hofmann a izbutit dubla. Tricolorii au terminat în genunchi un meci de "coșmar", în care s-au apărat dezastruos, nereușind nici măcar un gol de onoare în poarta lui Horn, titular în Bundesliga, la nou-promovata FC Koln.

La nemți a fost integralist și Emre Can, jucător achiziționat de Liverpool în această vară, de la Bayer Leverkusen, pentru suma de 12 milioane de euro, dar și Robin Knoche, om cu 32 de meciuri în sezonul trecut din Bundesliga, pentru VFL Wolfsburg.

Au jucat echipele

Germania: 23. Timo Horn - 5. Danny da Costa, 16. Robin Knoche, 2. Dominique Heintz, 3. Christian Gunter (18. Nico Schulz, 46) - 11. Emre Can, 10. Moritz Leitner (căpitan) - 21. Jonas Hofmann, 19. Amin Younes (4. Niklas Stark, 46), 8. Yunus Malli (13. Felix Klaus, 67) - 17. Philipp Hofmann.

Selecţioner: Horst Hrubesch

România: 1. Laurenţiu Brănescu - 6. Mihai Bălaşa, 3. Bogdan Ţîru, 5. Deian Boldor, 4. Steliano Filip - 14. Dragoş Nedelcu, 7. Alexandru Creţu - 11. Claudiu Bumba (16. Doru Popadiuc, 67), 10. Gabriel Iancu (căpitan; 18. Alexandru Buziuc, 55), 17. Florin Tănase (8. Dorin Rotariu, 24) - 9. George Puşcaş.

Selecţioner: Viorel Moldovan

Naţionala sub 21 a României a încheiat grupa 6 pe locul 2, cu 12 puncte, după ce Muntenegru a pierdut neașteptat în Insulele Feroe, 0-1. Pe primul loc a terminat Germania, cu 20 de puncte.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prețul prohibit al mașinii cu care s-a plimbat Andrew Tate prin București, după întoarcerea în România
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile