Irina Begu a învins-o pe Eugenie Bouchard în primul tur la Madrid

Data publicării:
11219631 852070964864779 5360541618668824632 n

 

Irina Begu (25 ani, 35 WTA) a reușit 6 ași, iar Bouchard (22 ani, 46 WTA) a făcut 4, dar a comis și 9 duble greșeli.

Cele două jucătoare sunt la egalitate în meciurile directe, după ce Bouchard s-a impus cu 6-1, 5-7, 6-2 anul trecut în optimi la Australian Open, notează Agerpres.

Begu a încheiat conturile după două ore și 32 de minute și și-a asigurat un cec de 28.220 de euro și 65 de puncte WTA.

Irina Begu va avea un meci și mai dificil în turul al doilea, cu Garbine Muguruza (Spania), a treia favorită, care a trecut de Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), cu 6-2, 7-5. Muguruza (22 ani), numărul patru mondial, a câștigat ambele partide cu Begu de până acum.

Alte trei românce au învins duminică în primul tur la Madrid: Simona Halep, a șasea favorită, a dispus de japoneza Misaki Doi, cu 6-0, 6-3, și o va înfrunta pe Karin Knapp (Italia), Patricia Țig a trecut cu 6-3, 4-6, 6-2 de rusoaica Daria Kasatkina și o va întâlni pe americanca Sloane Stephens, iar Sorana Cîrstea a dispus cu 6-4, 6-3 de sârboaica Jelena Jankovic, urmând să joace cu Danka Kovinic (Muntenegru). Monica Niculescu a fost întrecută de americanca Louisa Chirico în două seturi, cu 7-5, 6-1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa