Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 vor avea loc la Milano/Cortina d'Ampezzo

Data publicării:
jocuri olimpice

Oraşele italiene Milano/Cortina d'Ampezzo vor găzdui Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, a decis luni Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), ce a programat cea de-a 134-a sa sesiune la Lausanne, informează AFP și Agerpres.

Candidatura italiană, care prevede mai ales o ceremonie de deschidere la Milano şi probe de schi alpin la Bormio pentru bărbaţi şi Cortina d'Ampezzo pentru femei, a fost preferată candidaturii suedeze, Stockholm/Are. Această ediţie a JO de iarnă se va defăşura între 6 şi 22 februarie 2026.

Olimpiada de iarnă va reveni în Europa după ediţiile din 2018 (PyeongChang/Coreea de Sud) şi 2022 (Beijing/China) găzduite în Asia. Ultima ediţie europeană a fost cea din 2014, de la Soci.

Din lipsa susţinerii populare şi a costurilor, au renunţat rând pe rând Calgary (Canada), Graz (Austria), Sapporo (Japonia) şi Sion (Elveţia), în timp ce CIO a blocat candidatura staţiunii turce Erzurum în octombrie 2018.

Italia a mai găzduit de două ori Jocurile Olimpice de iarnă, în 1956 la Cortina d'Ampezzo şi în 2006 la Torino.

Deşi are o tradiţie enormă în schiul alpin şi nordic, cu numeroşi campioni olimpici, Suedia nu a găzduit niciodată Jocurile Olimpice de iarnă, ci doar o ediţie de vară în 1912.

Românul Octavian Morariu este şeful Comisiei de Evaluare a Comitetului Internaţional Olimpic pentru JO 2026.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri