LIGA CAMPIONILOR. Real Madrid – Galatasaray 3-0. Aproape de semifinale

Data publicării:
vlcsnap-2013-04-09-13h01m46s83

Madrilenii au început meciul cu Galatasaray decişi să tranşeze calificarea încă din prima manşă. După ce Benzema a ratat o ocazie mare în startul partidei, Cristiano Ronaldo a deschis scorul în minutul 9, trecând pe primul loc în clasamentul golgeterilor competiţiei, cu a şaptea sa reuşită în acest sezon.

Mesut Ozil şi-a încercat şi el norocul din marginea careului, dar Fernando Muslera a intervenit foarte bine. Didier Drogba a fost apoi omul care l-a forţat pentru prima oară pe Diego Lopez să aibă o intervenţie în acest meci.

A fost, însă, doar un foc de paie, pentru că Benzema a dublat avantajul gazdelor, după centrarea ghanezului Michael Essien, în minutul 29.

Drogba a ieşit din nou la rampă, dar centrarea sa a fost irosită de golgeterul Burak Yilmaz. În finalul primei părţi, Galata şi-a trecut în cont o bună ocazie, la pătrunderea lui Emmanuel Eboue, după o combinaţie cu Drogba.

Real a făcut 3-0 la o fază fixă. Xabi Alonso a centrat din lovitură liberă şi Higuain a înscris cu capul, în minutul 73. Manşa secundă se dispută pe 9 aprilie, la Istanbul, şi va fi în direct la Digi Sport 1.

Au jucat echipele:

Real Madrid: Diego Lopez - Essien, Varane, Sergio Ramos, Fabio Coentrao - Khedira, Xabi Alonso - Di Maria (Pepe '86), Ozil (Modrici '80), C. Ronaldo - Benzema (Higuain '65). Antrenor: Jose Mourinho.

Galatasaray: Muslera - Eboue, Semih Kaya, Nounkeu, Riera (Amrabat '83) - Felipe Melo - Hamit Altintop (Umut Bulut '78), Sneijder (Gokhan Zan '46), Selcuk Inan - Burak Yilmaz, Drogba. Antrenor: Fatih Terim.

În celălalt meci al zilei, Malaga şi Borussia Dortmund au terminat nedecis, 0-0.

Meciurile disputate marţi s-au încheiat cu următoarele rezultate: PSG – FC Barcelona 2-2 şi Bayern Munchen – Juventus Torino 2-0.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...