REMEMBER ITALIA 90. Mondialul unde s-a născut Generația de Aur
Copa del Mondo a fost, poate, cel mai frumos Mondial. Dacă nu, a avut, cu siguranță cel mai frumos imn – Un estate italiana, cântat de Gianna Nannini si Eduardo Bennato. La doar câteva luni după Revoluție, România a cucerit sudul Italiei - a învins Rusia la Bari și a încurcat Argentina lui Maradona chiar în casa lui adoptivă, Napoli.
Le-a plăcut atât de mult tricolorilor în lumina reflectoarelor încât n-au mai plecat din prim-planul fotbalului mondial timp de zece ani.
Tricolorii s-au calificat la Mondialul Italian la apusul comunismului și au jucat în zorii libertății. Ca să revină după 20 de ani la sărbătoarea fotbalului, România a câștigat o grupă preliminară din care făcea parte și adversara de acum, Grecia. Meciul decisiv a fost însă cu Danemarca, la București.
„Era o atmosferă destul de încărcată. Faptul că nu mai ajunseserăm să jucam la un campionat mondial de 20 de ani, era foarte important pentru noi să realizăm acest lucru”, își amintește Marius Lăcătuș.
România a învins cu 3-1. Danemarca ne-a dat emoții la început, dar Balint și Sabău au fost magistrali și ne-au pus viza de Italia. După groapa cu lei din Mexic, am căzut iarași într-o serie infernală. Campioana mondială Argentina, vicecampioana europeană URSS și cea mai bună echipă africană, Camerun, au fost adversarele băieților lui Emerich Jenei.
Ca o ironie a sorții, am început povestea italiană pe Stadio San Nicola din Bari, împotriva Uniunii Sovietice, la jumătate de an de la căderea Cortinei de Fier. Și am reușit o mică răzbunare - dublă Lăcătuș și o victorie clară, cu 2-0. A urmat Camerunul și întâlnirea cu legendarul atacant de 38 de ani, Roger Milla. Și a ieșit rău - africanii s-au impus cu 2-1, astfel că întâlnirea de la Napoli, cu Argentina devenea decisivă pentru calificarea în optimi. Campioana mondială a deschis scorul, dar Gabi Balint a reușit golul calificării și al carierei.
S-a terminat 1-1, un rezultat imens împotriva echipei lui Maradona. Tricolorii nu își amintesc însă cu mare placere de întâlnirea cu unul dintre zeii fotbalului.
„În momentul când s-a terminat meciul, fiind aproape de el, mi-am dat tricoul jos, am vrut să-l schimb. Mi l-a luat și mi l-a aruncat în iarbă și a înjurat în spaniolă și a plecat mai departe”, povestește Iosif Rotariu.
Ne-am oprit, din păcate, în optimi, în fața unei Irlande care a jucat mai urât decât vremea de la Dublin, dar care a reușit să nu ia gol 120 de minute. La penalty-uri am zâmbit superior atunci când Dănuț Lupu, un puști pe atunci, a transformat fără elan. A venit însă execuția nefericită a lui Daniel Timofte, care ne-a trimis acasă. Ne-am întors însă și mai puternici la întâlnirea cu Mondialul din America.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
