Soci, orașul unde au fost antrenate maimuțele Abrek și Bion

Data publicării:
spatiu cosm
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Soci a luat fiinţă în 1838 şi este unul dintre oraşele ruseşti în care se înregistrează cele mai ridicate temperaturi. Pare, aşadar, oarecum ciudat că a fost ales gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă.

11 grade Celsius este temperatura medie înregistrată aici în timpul sezonului rece, în timp ce vara, termometrele indică aproximativ 24 de grade.

„Ruşii sunt printre cei mai numeroşi turişti care au vizitat Turcia. Anul trecut, trei milioane de ruşi au mers acolo, deşi climatul este asemănător celui din regiunea Mării Negre”, spunea președintele Vladimir Putin.

Probele din cadrul Jocurilor Olimpice nu se desfăşoară, însă, la malul mării, ci la 50 de kilometri distanţă. Poate părea o distanţă mare, dar nu este chiar aşa, fiindcă Soci este cel mai lung oraş din lume, întinzându-se pe 145 de kilometri.

Are o populaţie de aproape 350.000 de locuitori şi a devenit faimos datorită fostului dictator comunist Iosif Stalin, care şi-a construit aici în anii '30 o casă de vacanţă, o aşa-numită dacha.

Cu timpul, numărul acestor dacha deţinute de oligarhii ruşi a tot crescut, iar Vladimir Putin are la Soci două asemenea locuinţe de vacanţă.

În afara plajelor şi pârtiilor de schi, Soci atrage mulţi turişti şi datorită Rezervaţiei Biosferei Caucaziene. Este înscrisă în patrimoniul UNESCO, are copaci cu o vechime de o mie de ani şi 30 de specii de specii de animale în pericol de dispariţie. Printre ele şi leopardul de zăpadă, una dintre mascotele Jocurilor Olimpice de Iarnă.

Locuitorii din Soci îi aşteaptă pe turişti cu o băutură de-ale casei. Se numeşte chacha şi este un rachiu de tescovină ce are mare trecere printre localnici. În afară, bineînţeles, de clasica votcă. Aceasta deşi oraşul este cunoscut încă de pe vremea ţarilor pentru industria sa de ceai.

De-a lungul timpului, în Soci nu au ajuns doar sportivi şi turişti, ci şi maimuţe. Oraşul a fost folosit ca loc de antrenament pentru primele astfel de mamifere ce au ajuns în spaţiu, în anii '80. Abrek şi Bion pe numele lor, ele au fost antrenate în staţiunea rusească, iar acum, curioşii pot vizita muzeul deschis aici în amintirea lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Lucruri interzise pe acoperişul blocului. Este abuz de proprietate comună
Digi FM
Adrian Mutu și-a sărbătorit fiul cel mic: "La mulți ani, iubitul meu!". Fostul fotbalist are patru copii din...
Pro FM
Celia, declarații sfâșietoare după ce a dispărut din lumina reflectoarelor: „Bunica a murit în locul meu!”
Film Now
Nick Moran, actorul din „Harry Potter”, în stare gravă: „S-ar putea să nu mai vorbească niciodată” după o...
Adevarul
Cum gestionăm relația cu rudele pro-ruse? „Pe părinții mei nu-i recunosc, am o silă și un dezgust că nu-i mai...
Newsweek
Pensie mai mică cu 320 lei, după ce Casa de Pensii nu i-a recunoscut toți anii munciți. Din ce motiv
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Imagini inedite cu Antonio Banderas, la procesiunile organizate în Săptămâna Sfântă la Malaga. Iubita sa...
UTV
Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors toate...