Victorie în trei seturi

Data publicării:
victoria 20mai 20grea 20decat 20arata 20scorul-44962

Oaspeţii au început mult mai bine jocul şi au condus în primul sfert până pe final, moment în care elevii lui Dănuţ Pascu au preluat iniţiativa şi au câştigat cu 25-21. În actul secund bucureştenii au condus şi cu cinci puncte, dar impinși de cei peste 2500 de suporteri, oltenii au revenit și au câştigat tot cu 25-21. Setul trei a fost și ultimul al partidei. Echipa craioveană a condus în permanență, a încercat să facă și spectacol și a reușit să se impună cu 25-23. După acest succes, craiovenii acumulează 24 de puncte cu unul mai mult faţă de ocupanta locului trei, Unirea Dej iar în etapa viitoare va juca la Cluj. Meciul va avea loc vineri, 25 ianuarie, de la ora 17, şi va fi transmis de Digi Sport.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...