Când și în ce condiții ar putea reveni spectatorii pe stadioanele din România. Anunțul ministrului Sporturilor

Data publicării:
minge si teren de fotbal
Spectatorii ar putea reveni pe stadioane la sfârşitul toamnei FOTO: Getty Images

Într-un mesaj postat pe Facebook, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, spune că instituţia pe care o conduce va lua în calcul posibilitatea revenirii spectatorilor pe stadioane la sfârşitul toamnei, dar în anumite condiţii.

La 1 octombrie se va face la nivelul Guvernului o evaluare generală a impactului măsurilor luate în ultima perioadă, adică deschiderea şcolilor, a anumitor activităţi sportive, a cinematografelor, a restaurantelor, precum şi, bineînţeles, impactul campaniei electorale. Ministerul Tineretului şi Sportului are pentru data de 1 octombrie două obiective în agendă, după această evaluare. Primul este posibilitatea revenirii spectatorilor pe stadioane în acest an, la sfârşitul acestei toamne, într-un număr şi în condiţii clar şi bine definite, iar al doilea este un set de măsuri care să permită reluarea competiţiilor la nivel de copii şi juniori şi la ligile inferioare”, a scris Stroe pe  Facebook.

El a ţinut să sublinieze că „responsabilitatea organizării de meciuri cu spectatori aparţine în egală măsură autorităţilor, care trebuie să ofere aceste norme legale, dar şi organizatorilor acestor meciuri”.

Competiţiile sportive din România, întrerupte la începutul lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus, s-au reluat la 13 iunie, când au fost organizate primele meciuri din Liga I la fotbal. Ulterior s-au reluat concursurile şi la alte discipline sportive, însă la toate accesul spectatorilor a fost interzis, conform restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...