Dinamo, eliminată din Cupa României de o echipă din liga a III-a. Reacția suporterilor supărați

Data actualizării: Data publicării:
dinamo cye

Formaţia Dinamo a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale Cupei României de echipa AFK Csikszereda, din Liga III, după un meci decis la loviturile de departajare. După 90 de minute, scorul a fost egal, 2-2, în prelungiri fiecare echipă a marcat, iar la loviturile de departajare formaţia din Miercurea Ciuc s-a impus, scor 6-5.

ACTUALIZAREDupă al cincilea meci la rând fără victorie în toate competițiile, suporterii s-au dus din nou peste jucători, procedând la fel ca la partida precedentă, de la Chiajna, când au blocat autocarul și doar forțele de ordine i-au scăpat pe fotbaliști de furia ultrașilor, scrie digisport.ro.

Fanii lui Dinamo au oprit din nou autocarul echipei, de această dată în zona localității Sf. Gheorghe, pe drumul de întoarcere spre București. Câțiva suporteri au coborât din mașini și au sprintat spre vehiculul în care se aflau jucătorii. Dacă luni i-au amenințat că le vor rupe picioarele, de această dată i-au pus să dezbrace tricourile, acuzându-i din nou că își primesc salariile degeaba la un club cu un asemenea renume.


AFK Csikszereda a condus cu 2-0 prin golurile marcate de Majzik (48) şi Magyari (52), însă Dinamo a egalat prin reuşitele lui Nistor din minutele 54 şi 60.

În minutul 106, Dinamo a preluat avantajul prin Neicuţescu, însă gazdele au egalat în minutul 115 prin Berde.

La loviturile de departajare, AFK Csikszereda s-a impus cu scorul de 6-5.

Tot joi se va disputa meciul Dunărea Călăraşi – FCSB.

Miercuri, în sferturi s-au calificat CFR Cluj (scor 1-0 cu Gaz Metan Mediaş), Sepsi Sfântu Gheorghe, după 5-0 cu CS Mioveni, şi Astra Giurgiu (4-3 după prelungiri cu Universitatea Cluj).

Marţi au acces în faza următoare CSU Craiova (4-1 cu Turris-Oltul Turnu Măgurele), Hermannstadt (3-0  cu FC Voluntari) şi FC Viitorul (2-2, 5-3 la loviturile de departajare).

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a întâmplat cu Nicuşor Dan la festivităţile de Ziua Eroilor? Aşa nu a mai fost văzut, imaginile...
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
CRBL, dezvăluiri despre divorț și relația cu Olga Guțanu: „Nu am cerut buletinul. A fost un șoc și pentru...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
China a devenit cel mai mare recuperator de datorii din lume. Ce înseamnă asta pentru viitorul a zeci de țări
Newsweek
Care pensii ar urma să crească cu sute de lei? Cine sunt pensionarii care vor lua bani în plus?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Arnold Schwarzenegger, despre scena pe care ar șterge-o definitiv din carieră: „Era ridicolă, dar a fost un...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”