Naționala are prioritate. Etapa a șaptea din Liga 1 a fost amânată la solicitarea lui Victor Piţurcă

Data publicării:
VICTOR PITURCA-Mediafax Foto-Alexandru Hojda-1

 

„(Comitetul Executiv – n.r.) a aprobat solicitarea selecţionerului echipei noastre naţionale, Victor Piţurcă, de a se amâna jocurile programate în cadrul etapei a şaptea a campionatului Ligii I, programată imediat după disputarea meciurilor din play-off-ul Ligii Campionilor şi Ligii Europa, permiţându-se pregătirea în cele mai bune condiţii a decisivelor meciuri ale echipei naţionale contra Ungariei şi Turciei, din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014”, se arată într-un comunicat al Federației Române de Fotbal.

Echipa naţională a României va întâlni, la 6 şi 9 septembrie, pe Arena Naţională, reprezentativele Ungariei, respectiv Turciei în preliminariile Cupei Mondiale din 2014. În etapa a şaptea, cele mai importante meciuri erau Universitatea Cluj - CFR Cluj şi Pandurii Târgu Jiu – Dinamo, scrie Digi Sport.

Pentru Steaua acesta va fi cel de-al treilea meci amânat, după cel din etapa a doua contra Astrei Giurgiu şi din etapa a treia, contra Concordiei Chiajna. Steaua ar fi trebuit să evolueze contra echipei Săgeata Năvodari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri