Sepp Blatter, fostul preşedinte FIFA: Decizia de a acorda Qatarului Cupa Mondială de Fotbal 2022 a fost o greşeală

Data actualizării: Data publicării:
sepp blatter qatar doha fifa
Fostul președinte FIFA Sepp Blatter (dreapta) și Hamad bin Khalifa Bin Ahmad Al Thani, șeful Federației de Fotbal din Qatar. Foto: Profimedia Images

Fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter, spune că decizia de a acorda Qatarului Cupa Mondială din 2022 a fost o „greşeală”, scrie BBC.

Blatter, în vârstă de 86 de ani, era preşedintele organismului de conducere al fotbalului mondial când Qatar a primit acceptul, în 2010.

Statul din Golf a fost criticat pentru poziţia sa cu privire la relaţiile între persoane de acelaşi sex, respectarea drepturilor omului şi tratamentul lucrătorilor migranţi, conform Agerpres.

„Este o ţară prea mică. Fotbalul şi Cupa Mondială sunt prea mari pentru ea”, a declarat Blatter pentru ziarul elveţian Tages Anzeiger.

Cupa Mondială din Qatar, prima găzduită în Orientul Mijlociu în istoria de 92 de ani a turneului, şi prima în timpul iernii din emisfera nordică, are loc între 20 noiembrie şi 18 decembrie.

Blatter a spus că FIFA a ajustat criteriile utilizate pentru selectarea ţărilor gazdă în 2012, după ce au fost aduse la cunoștință îngrijorări cu privire la tratamentul acordat lucrătorilor migranţi care construiesc stadioane pentru Cupa Mondială în Qatar.

„De atunci, considerentele sociale şi drepturile omului sunt luate în considerare”, a adăugat el.

Sepp Blatter şi francezul Michel Platini, fostul conducător al UEFA, au fost achitaţi la începutul lunii iulie de justiţia elveţiană în cazul de fraudă care i-a spulberat în 2015 ambiţiile lui Platini de a accede în fruntea fotbalului mondial.

Cei doi sunt vizaţi şi de alte proceduri, în Franţa pentru Michel Platini şi în Elveţia pentru Sepp Blatter.

Platini intenţiona să continue „lupta împotriva nedreptăţii” în alte dosare, precum cel al atribuirii Cupei Mondiale 2022 Qatarului.

Ancheta care se desfăşoară în Franţa privind atribuirea Cupei Mondiale Qatarului, pentru „corupţie pasivă şi activă”, se concentrează pe un prânz care a avut loc pe 23 noiembrie 2010, la care au participat preşedintele francez de atunci, Nicolas Sarkozy, doi înalţi oficiali qatarieni şi Michel Platini, pe atunci preşedintele UEFA.

Platini este suspectat de anchetatori că a votat în favoarea Qatarului la cererea lui Sarkozy cu ocazia votului de atribuire pe 2 decembrie 2010.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...