Steaua caută antrenor. Petrescu, Pițurcă și Hagi – variante excluse

Data publicării:
dan petrescu captura 1

Văzut ca o soluţie pentru banca tehnică a Stelei după plecarea lui Laurenţiu Reghecampf, Dan Petrescu exclude posibilitatea de a antrena campioana din Liga 1.

În momentul de față 99 % m-am înţeles cu o echipă și nu cred că aș putea să vin la Steaua... cuvântul mi l-am dat deja, acum aștept să se finalizeze contractul”, a declarat Dan Petrescu.

Steliştii aşteaptă decizia patronului cu privire la numele antrenorului care îl va înlocui pe Reghecampf. Mihai Teja - de la Universitatea Cluj - este unul dintre tehnicienii luaţi în calcul pentru numirea la Steaua.

Când lucrezi doi ani de zile și ai rezultatele pe care le-ai avut cu un antrenor, te desparți greu de el . Avem un culoar favorabil, dar va trebui să ne mișcăm foarte repede atât cu antrenorul, cât și cu transferurile care urmează să se facă”, recunoaște Helmuth Duckadam.

După plecarea lui Reghecampf în Arabia Saudită, Steaua va pierde şi mai mulţi jucători de bază în această vară. Tătăruşanu a ajuns la final de contract, Piovaccari s-a întors în Italia, Latovlevici este aproape de un transfer la Dinamo Zagreb, iar Szukala, Pintilii şi Adi Popa sunt doriţi de fostul antrenor la noua echipă.

Dacă Laurenţiu Reghecampf şi-ar fi dorit să fie selecţioner în acelaşi timp în care antrena Steaua, Victor Piţurcă nu concepe o asemenea variantă. Selecţionerul crede că atât el, cât şi Gheorghe Hagi sunt incompatibili pentru funcţia de antrenor la Steaua.

Piţurcă a explicat şi motivele pentru care cele două nume nu pot fi luate în calcul: „Nu poți face în mod profesionist acest lucru - să antrenezi și echipa de club, și...n-ai cum. Părerea mea că nu. Nu că n-ar putea, dar Hagi e patron de club. În momentul ăsta a luat-o pe un drum din care nu se mai poate intoarce. Are o academie, poate cea mai importanta din fotbalul românesc, foarte, foarte mulți jucători de valoare. Academia trebuie condusă pentru a face perfecțiune, pentru a scoate jucători”, a spus Pițurcă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...