Torje, neconvocat la naţională pentru prima oară după doi ani

Data actualizării: Data publicării:
torje

Christoph Daum a anunţat lotul lărgit al naţionalei României pentru dubla cu Armenia şi Kazahstan, iar una dintre absenţele surprinzătoare este cea a lui Gabriel Torje. Fostul dinamovist este o prezenţă obişnuită printre „tricolori”, ultima sa absenţă din motive care nu ţin de accidentări sau suspendări înregistrându-se acum mai mult de doi ani, scrie digisport.ro.

torje

Aproape doi ani şi jumătate au trecut de la ultimul meci al naţionalei pe care Torje l-a ratat fără a fi accidentat sau suspendat. S-a întâmplat în mai-iunie 2014, la dubla cu Albania şi Algeria, două meciuri amicale care aveau rolul de a pregăti campania de calificare la Euro 2016.

În acea perioadă, Torje era împrumutat la Espanyol, unde juca foarte rar, astfel că selecţionerul de atunci, Victor Piţurcă, a decis să renunţe la mijlocaşul de 26 de ani.

De la acele partide, Torje a ratat doar amicalul cu Danemarca, din noiembrie 2014, când a fost accidentat. De asemenea, în remiza cu Ungaria de la Bucureşti, scor 1-1, din preliminariile Euro 2016, nu a fost folosit, rămânând pe bancă tot meciul. În rest, fostul dinamovist a jucat mereu pentru „tricolori”.

Odată cu transferul în Rusia, la Terek Grozny, Torje pare să-şi fi pierdut locul la naţională. Cu doar trei prezenţe în acest sezon (una singură ca titular) şi fără vreun gol marcat, timişoreanul a fost rezervă în primul meci din calificările pentru Mondialul din 2018, remiza de la Cluj cu Muntenegru (1-1), când a intrat în ultimele 20 de minute, iar pentru dubla cu Armenia şi Kazahstan, din 8 şi 11 octombrie, a fost lăsat în afara lotului.

Gabriel Torje a debutat în echipa naţională în septembrie 2010, împotriva Albaniei, are 54 de selecţii şi a marcat 11 goluri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce primeşti la all-inclusive în Mamaia? Doi români au plătit aproape 800 de lei pe noaptea de cazare, ce au...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Secretele celui mai performant sistem educațional din lume. Elevii sunt fericiți și nu au teme acasă
Newsweek
Bolojan anunţă data când va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât vor ajunge?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Cum „flirtează” doi panda? Imaginile cu doi urși de la Grădina Zoologică din Washington au devenit virale
Film Now
De ce refuză Charlize Theron să dezvăluie numele regizorului care i-a făcut avansuri la o audiție: „Îmi place...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie