Jucătorii de la US Open se plâng că pe teren miroase a marijuana „ca în sufrageria lui Snoop Dogg”

Data actualizării: Data publicării:
jucator de tenis pe teren
Germanul Alexander Zverev este unul dintre jucătorii care au afirmat că arena 17 de la US Open miroase a iarbă FOTO: Profimedia Images

Jucătorii de tenis de la US Open 2023 s-au plâns de mirosul puternic de marijuana care persistă pe una din arene. Germanul Alexander Zverev, al 12-lea în clasamentul mondial masculin, este unul dintre jucătorii care au afirmat că arena 17 miroase a iarbă.

„În arena 17, cu siguranță miroase ca în sufrageria lui Snoop Dogg”, a spus el, potrivit NBC New York.

„Oh, Doamne, este peste tot. Întreaga arenă miroase a iarbă”, a subliniat el

Maria Sakkari, care a jucat pe același teren în primul tur, pierzând meciul, a spus și ea că a simțit mirosul inconfundabil. „Uneori simți miros de mâncare, alteori miros de țigări, alteori miros de iarbă”, a declarat ea pentru jurnaliști.

„Vreau să spun că este ceva ce nu putem controla, pentru că suntem într-un spațiu deschis. Există un parc în spate. Oamenii pot face ce vor”, a completat jucătoarea din Grecia.

Organizatorii US Open au făcut o investigație în urma acestor declarații. Au analizat filmări și au vorbit cu personalul, iar în final au concluzionat că nimeni nu a fost văzut fumând în tribunele arenei 17.

În aceste condiții, oficialii presupun că mirosul vine din parcul alăturat.

Nu este prima dată când jucătorii de la US Open reclamă prezența mirosului de iarbă. Anul trecut, australianul Nick Kyrgios, și-a pierdut cumpătul când era pe punctul de a câștiga un loc în runda a treia și a strigat către arbitrul de scaun că oamenii din tribune fumează iarbă. „E marijuana, la dracu”, a spus el. „Evident, atunci când sportivii aleargă și au astm, nu este ideal..."

Arbitrul de scaun a răspuns doleanței lui Kyrgios și s-a adresat publicului: „Doamnelor și domnilor, din respect față de jucători, vă rugăm să vă abțineți de la fumat pe teren. Vă mulțumesc!”, a spus arbitrul, potrivit Eurosport.

Până la urmă, australianul a câștigat meciul.

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...