Oscar Pistorius va fi eliberat condiţionat vineri

Data publicării:
Oscar Pistorius
Oscar Pistorius în instanță pe 20 februarie 2013. Sursa foto: Profimedia Images

Fostul campion paralimpic sud-african Oscar Pistorius (37 ani) va fi eliberat condiţionat vineri, la aproape 11 ani după uciderea partenerei sale de viaţă, Reeva Steenkamp. El are interdicţie de a vorbi cu presa, a anunțat miercuri administraţia închisorii din Pretoria.

„La fel ca şi alţi eliberaţi condiţionat, Pistorius nu are voie să acorde interviuri presei”, a comunicat administraţia într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

„Faptul că Pistorius este cunoscut publicului larg nu îl face diferit faţă de alţii şi nu justifică un tratament special.”

Justiţia sud-africană a aprobat, la finele lui noiembrie, eliberarea condiţionată a fostului campion paralimpic.

„Departamentul serviciilor corecţionale confirmă eliberarea condiţionată a domnului Oscar Leonard Carl Pistorius, în vigoare din 5 ianuarie 2024”, a anunţat atunci administraţia închisorii într-un comunicat.

Cum a deliberat comisia

Decizia eliberării lui Oscar Pistorius a fost luată în urma deliberărilor unui comisii ad-hoc, într-o închisoare de lângă Pretoria, unde sportivul îşi ispăşeşte pedeapsa.

Membrii comisiei au avut ca sarcină să „stabilească dacă deţinutul este apt sau nu pentru reintegrarea socială”, precum şi data plasării în libertate condiţionată, în cazul avizului pozitiv.

În luna martie, o primă cerere de eliberare a lui Pistorius a fost respinsă, după o polemică legată de proporţia pedepsei deja efectuate de deţinut. Legea sud-africană prevede că un condamnat poate să beneficieze de o eliberare condiţionată după efectuarea a jumătate din pedeapsă.

Oscar Pistorius a fost condamnat în primă instanţă şi apoi de mai multe ori în apel, iar serviciile penitenciare au estimat la momentul respectiv că el nu efectuase jumătate din pedeapsă, versiune contrazisă ulterior de Curtea Constituţională sud-africană.

Și-a împuşcat partenera

În noaptea de 13 spre 14 februarie 2013, atletul sud-african şi-a împuşcat mortal partenera, manechinul Reeva Steenkamp (29 de ani), trăgând un glonţ prin uşa băii camerei sale, în reşedinţa sa ultrasecurizată din Pretoria.

Cu un an înaintea acestui tragic eveniment, sextuplul campion paralimpic, supranumit „Blade runner” din cauza protezelor sale de carbon, a intrat în legenda sportului, după ce a concurat alături de atleţi valizi în proba de 400 m din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra, o premieră pentru un sportiv cu ambele picioare amputate.

Oscar Pistorius a fost condamnat în 2014, în primă instanţă, la cinci ani de închisoare pentru ucidere involuntară, la finalul unui proces care a durat mai multe luni, transmis în direct la televiziune.

După un apel al Parchetului şi o nouă condamnare la şase ani de închisoare, pronunţată în 2016, saga judiciară a continuat până când Curtea Supremă sud-africană a decis în final să-l condamne pe Pistorius la 13 ani şi 5 luni de închisoare, în noiembrie 2017.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de George Simion faţă de Ilinca, în secţia de votare! Imaginile vorbesc de la sine
Digi FM
Cine este JJ, câștigătorul Eurovision 2025: „Visul meu a devenit realitate”. A treia victorie a Austriei la...
Pro FM
Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică și-au sărbătorit fiul de 6 ani: "Soarele nostru". De ce nu vor să-i arate...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă într-o rochie albă care i-a subliniat perfect silueta. Prima declarație despre Tom...
Adevarul
De la reflex la risc. Cum îți distrugi ziua în primele 5 secunde: greșeala banală de dimineață care îți...
Newsweek
Care pensionari vor avea pensiile tăiate cu 3.000 lei după o nouă recalculare? Se știe ce au muncit
Digi FM
Ce avere are faimoasa Dua Lipa. Este cea mai tânără persoană dintre cei mai bogați britanici sub 40 de ani
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Fran Drescher, reuniune emoționantă cu mama ei din "Dădaca". Renee Taylor are 92 de ani și a rămas o femeie...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...