Cine va fi adversara Simonei Halep în turul doi de la Roland Garros. Meciul, programat pentru joi, la 15:00

Data actualizării: Data publicării:
2018 French Open - Day Four
Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep, numărul 1 mondial, s-a calificat, miercuri în turul doi la Roland Garros, după ce a trecut de americanca Alison Riske, locul 83 WTA, scor 2-6, 6-1, 6-1, într-o oră şi 34 de minute.

2018 French Open - Day Four
Foto: Guliver/Getty Images

Meciul ar fi trebuit să aibă loc marţi, dar a fost amânat din cauza întunericului.

În turul doi, Halep va evolua contra unei alte americance, Taylor Townsend, locul 72 mondial.

Calificarea în manşa a doua este recompensată la Roland Garros cu 79.000 de euro şi cu 70 de puncte WTA.

Simona Halep a declarat, miercuri, după calificarea în turul doi la Roland Garros, că vrea să se bucure cât mai mult de Grand Slam-ul francez, subliniind că nu este nicio problemă că va fi nevoită să joace din nou joi.

„Îmi place să joc pe acest teren, mereu sunt emoţionată. M-am relaxat după primul set şi apoi am putut să-mi fac jocul. Nu este nicio problemă că voi juca mâine, mă voi odihni şi voi fi pregătită. Vreau să dau tot ce este mai bun, vreau să mă bucur de acest turneu”, a spus Halep.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Aparatul din sufragerie care îți dublează factura la curent. Consumă mai mult decât aerul condiționat, nu...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Generali iranieni au fost sunați de agenți ai Mossadului după atacul asupra Israelului: „Avem toate...
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale din nou amânată. De ce nu se mai reduc cu 15% pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Prietenia lor pare indestructibilă. Tom Cruise, apariție surpriză pe covorul roșu, la premiera „F1”, pentru...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”