Kerber, Kvitova şi Garcia, învinse la US Open. Halep își menține avantajul uriaș în clasamentul WTA

Data actualizării: Data publicării:
Rogers Cup Montreal - Day 7
Foto: Guliver/Getty Images

Angelique Kerber, locul 4 WTA, sportiva cehă Petra Kvitova, locul 5 WTA, şi jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 6 WTA, au fost învinse, sâmbătă, în turul al treilea al US Open, relatează News.ro.

2018 Australian Open - Day 11
Foto: Guliver/GettyImages

Kerber a pierdut, cu scorul de 6-3, 3-6, 3-6, în faţa jucătoarei Dominika Cibulkova din Slovacia, locul 35 WTA, după un meci de două ore şi 13 minute.

Angelique Kerber era jucătoarea care se putea apropia cel mai mult de Simona Halep, locul I WTA, la aproape 800 de puncte, dacă ar fi câştigat US Open.

Şi Kvitova s-ar fi putut apropia, dar a pierdut, sâmbătă, cu 5-7, 1-6, în faţa sportivei Arina Sabalenka din Belarus, locul 20 WTA, în 85 de minute.

O altă favorită eliminată, sâmbătă, a fost Caroline Garcia din Franţa, locul 6 WTA, care a fost întrecută, cu scorul de 5-7, 6-4, 7-6 (4), de spaniola Carla Suarez Navarro, locul 24 WTA, după două ore şi 24 de minute de joc.

În acest moment, singura sportivă care o poate întrece pe daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, şi apropia de Halep este ucraineanca Elina Svitolina, locul 7 WTA. Dacă va câştiga ultimul grand slam al anului, Svitolina va ajunge pe 2, la aproximativ 1.700 de puncte de liderul WTA.

Eliminată în prima manşă la New York, Simona Halep are în acest moment 2.086 de puncte în plus faţă de ocupanta locului secund, Caroline Wozniacki. Dacă Svitolina nu câştigă turneul, diferenţa dintre locul I şi al doilea se va păstra şi după US Open.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Înmormântarea lui Felix Baumgartner, amânată. Italienii refuză să elibereze trupul neînsuflețit al...
Digi FM
Cine este tânărul de de 24 de ani care a murit după ce s-a prăbușit cu planorul. A fost şef de promoţie în...
Pro FM
t.A.T.u, din nou pe scenă după 20 de ani. Reacțiile, extrem de dure: „Au spus că nu se suportă. Oare au rămas...
Film Now
Gwyneth Paltrow a fost extrem de geloasă când Brad Pitt s-a căsătorit cu Jennifer Aniston: „Are gusturi...
Adevarul
Secretele celei mai apreciate cetăți din România. Străinii rămân uimiți: „Acest oraș este subestimat față de...
Newsweek
În ce zile intră pensia pe card și prin poștă în august? Cu ce sume de bani vor fi mai mici?
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Jason Momoa, cum nu se poate mai mândru de copiii săi. Adolescenții, pe covorul roșu alături de tatăl lor și...
UTV
Mihaela Rădulescu, devastată de moartea lui Felix Baumgartner: „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce...