Monica Niculescu, la un singur pas de calificarea pe tabloul principal de la Wimbledon

Data publicării:
Monica Niculescu se pregătește să servească.
Monica Niculescu, la un singur pas de calificarea pe tabloul principal de la Wimbledon. Foto: Profimedia

Monica Niculescu a reuşit să acceadă, joi, în ultima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a dispus de americanca Asia Muhammad cu 6-3 6-2.

Niculescu (33 ani, 193 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 27 de minute.

Românca a făcut diferenţa cu primul serviciu, având un procentaj net mai bun, încheind cu 18 winners şi doar 5 erori neforţate. Americanca (30 ani, 187 WTA) a avut 27 de winners, dar şi 22 de greşeli neprovocate.

Monica Niculescu va înfrunta în turul decisiv o altă reprezentantă a Statelor Unite, Kristie Ahn (29 ani, 118 WTA), potrivit Agerpres.

Niculescu şi-a asigurat un cec de 25.500 de lire sterline şi 30 de puncte WTA.

Cu excepția Monicăi Niculescu, toate româncele care au început calificările au fost eliminate

Miercuri a fost o zi nefastă pentru românce în calificările de la Wimbledon. Patru jucătoare au fost eliminate în runda inaugurală a turneului. Alte două au părăsit turneul marți.

România are șase sportive acceptate direct pe tabloul principal al Grand Slam-ului londonez - Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Țig, Ana Bogdan și Mihaela Buzărnescu.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Adevărul despre semnele de pe corpul lui Vladimir Putin! Un medic explică de ce suferă liderul rus, este...
Digi FM
Hărțuitorul familiei Măruță a ajuns inclusiv la casa părinților Andrei. Cătălin Măruță: "Are obsesii față de...
Pro FM
Shakira, trup de zeiță în costum de baie, la 48 de ani. Artista, surprinsă în timp ce se relaxa la plajă...
Film Now
Helen Mirren, secretul căsniciei cu Taylor Hackford: „Să fiu sinceră, nu-mi place să lucrez cu el”. Sunt...
Adevarul
Momentul cumplit în care un copil de 10 ani, aflat pe o trotinetă electrică, este lovit de o maşină pe o...
Newsweek
Sindicalistul Geană, mândru că George Simion a fost la protestul Romsilva. Are 6.500€/lună venituri
Digi FM
Ce se întâmplă acum cu fetița rămasă orfană după ce tatăl i-a ucis mama, iar apoi s-a sinucis. Micuța de doar...
Digi World
Un studiu asociază mii de decese în Germania cu rezistenţa la antibiotice. „Una dintre cele mai mari...
Digi Animal World
Mic la stat, mare la pază și cu barbă serioasă: ”Schnautzerul pitic, ideal pentru oamenii singuri”
Film Now
Ce avere și ce cheltuieli are Stifler din "American Pie". Veniturile lui Seann William Scott, dezvăluite în...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...