Simona Halep: „Coșmarul în care am trăit în ultimul an și jumătate s-a terminat”. Prima reacție după audierea de la TAS

Data actualizării: Data publicării:
simona halep
Simona Halep. FOTO: Getty Images

Simona Halep, suspendată pe o perioadă de 4 ani pentru dopaj, a avut o primă reacție după audierile care au avut loc la TAS, la începutul acestei luni. Fostul lider mondial WTA a spus că, în sfârșit, „coșmarul în care am trăit în ultimul an și jumătate s-a terminat”, și a mulțumit pentru sprijinul uriaș primit în această perioadă dificilă. Decizia TAS încă nu a fost anunțată.

Simona a postat un mesaj pe pagina ei de Instagram.

Coșmarul în care am trăit în ultimul an și jumătate s-a terminat. Am avut șansa să mă apăr la TAS pentru a demonstra că nu am apelat niciodată la doping. Asta e ceea ce am susținut întotdeauna de când am fost acuzată.

Acum aștept decizia TAS cu fruntea sus și vreau să vă mulțumesc vouă, fanilor, dar și jucătorilor și foștilor jucători, sponsorilor mei, pentru tot suportul de care au dat dovadă în tot acest timp, pentru toate mesajele de încurajare.

Vă mulțumesc din suflet pentru suportul necondiționat de care ați dat dovadă, a însemnat enorm pentru mine și mi-a dat putere să lupt zi de zi pentru aflarea adevărului.

Voi împărtăși cu voi știri despre decizia TAS de îndată ce voi avea informații. Binele și adevărul triumfă mereu”, este mesajul Simonei Halep de pe Instagram.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...