S-au încheiat audierile la TAS în cazul de dopaj al Simonei Halep:. „Am încredere că adevărul va ieşi la suprafaţă”

Data publicării:
simona halep
Simona Halep a sosit miercuri dimineaţă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a contesta suspendarea de patru ani pentru dopaj FOTO: Profimedia Images

Cele trei zile de audieri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne în cazul de dopaj al Simonei Halep s-au încheiat. La ieşirea din tribunal, după ultima zi de audieri, Halep a declarat că este încrezătoare că adevărul va ieşi la suprafaţă.

„Nu pot să vă spun nimic de la audieri, dar vă pot spune că această audiere mi-a dat şansa să-mi prezint apărarea, încrederea mea e intactă, se va demonstra că nu am avut niciodată intenţia de a mă dopa. Am încredere că adevărul va ieşi la suprafaţă. De abia aştept să revin pe teren şi de abia aştept să încerc să fac tot ce pot acolo. O să vorbim când o să am posibilitatea. Vă mulţumesc că aţi stat aici atâtea zile, în frig şi ploaie. Vom vorbi. Nu ştiu când va veni verdictul”, a spus Simona Halep, potrivit eurosport.ro, citat de news.ro.

În cele trei zile au fost audiaţi la TAS martori, experţi, dar şi antrenorul Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gotier.

În urma audierilor, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea care va conţine decizia şi motivarea acesteia.

Deocamdată nu se poate da nicio indicaţie cu privire la data la care va fi pronunţată hotărârea finală.

În 2022, la 21 octombrie, sportiva din Constanţa anunţa că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.

În 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026. 

Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simona Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informaţiile personale de sănătate.

Între altele, se menţionează că fizioterapeuta Candice Gothier este cea care i-a dat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat şi cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a spus că suplimentul poate fi folosit în siguranţă, deoarece pe etichetă nu figurau substanţe interzise şi nu părea a fi riscant.

Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în data de 24 octombrie.

În 15 decembrie, într-un interviu pentru Euronews, Simona a recunoscut că a avut un şoc când a fost testată pozitiv şi a reiterat faptul că este nevinovată.

Tot atunci, ea a anunţat că nu mai colaborează cu Academia Mouratoglou.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...