Serena Williams se revoltă în privinţa împărţirii banilor în tenis: „Merităm aceleaşi premii ca băieţii”

Data publicării:
serena

Foto: Gulliver/GettyImages

„Da, absolut, noi merităm aceleaşi premii. Şi dacă dumneavoastră scrieţi un articol scurt, credeţi că nu meritaţi un salariu echivalent cu cel al colegului din spate?”, i-a răspuns Serena Williams jurnalistului care abordase problema banilor în tenis după cea mai scurtă semifinală din istoria Wimbledon-ului.

Serena i-a dat replica şi liderului din clasamentul ATP, Novak Djokovic, care a declarat că meciurile masculine atrag mai mulţi spectatori, iar băieţii ar trebui să aibă premii mai mari deoarece generează venituri superioare.

„Este ridicolă această discuţie. Novak poate gândi ce vrea, dar dacă avea o fată, ar fi trebuit să-i spună că fratele ei merită mai mulţi bani decât ea. Nu voi face niciodată comparaţii între cele două sexe şi cred că e nedrept să le comparăm”, susţine Williams.

Premiile fetelor şi băieţilor sunt egale în acest an, la Wimbledon. Învingătorii de la la simplu masculin şi simplu feminin vor primi câte 2,34 milioane de euro pentru câştigarea celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului.


Turneul de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 27 iunie - 10 iulie, ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport.

În 2017, vor fi 56 de turnee WTA: 23 de turnee Premier și 33 de turnee International, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii 5 ani.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”