Simona Halep, eliminată în turul doi la Hong Kong Open. Doar câteva cuvinte după meci

Data actualizării: Data publicării:
simona halep in timpul unui meci
Simona Halep. Foto: Profimedia

Simona Halep (33 de ani, locul 1130 WTA) a fost eliminată, joi, în turul doi al turneului la turneul de categorie WTA 125 de la Hong Kong, cu premii de 115.000 de dolari.

Halep a fost învinsă de Anna Blinkova (Rusia, 26 de ani, 78 WTA), scor 6-2, 6-1.

Blinkova s-a impus în primul set după 33 de minute, iar în al doilea după 30 de minute.

Prezenţa în optimi la Hong Kong este recompensată cu 2.000 de dolari şi 15 puncte WTA.

Halep va evolua şi la turneul WTA 250 din Hong Kong, care va avea loc în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie.

A fost al doilea meci oficial jucat de Halep după o pauză de patru luni şi jumătate, potrivit News.ro.

Ultima dată, Simona Halep a jucat la jumătatea lunii iunie într-un meci demostrativ la Cluj-Napoca, la Sports Festival. Anterior, la 15 mai, ea a abandonat în primul tur la turneul WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris, din cauza problemelor la genunchi. Pentru Halep acela a fost al doilea meci în circuitul WTA după ce a revenit în martie în competiţii după o perioadă lungă de suspendare.

„Revenirile nu sunt niciodată uşoare”

„Revenirile nu sunt niciodată uşoare. Mulţumesc, Hong Kong, pentru primirea călduroasă!”, a scris Halep pe Instagram.

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
William și Kate sunt devastați. Familia Regală ascunde o tragedie uriașă, puține informații au ieșit în presă
Digi FM
Nicușor Dan, imagini virale de la Salzburg, unde a mers cu partenera sa și cei doi copii. Românii au...
Pro FM
Oana Radu, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Nu te mai cuprind, aruncă-i!” Cum a apărut...
Film Now
Prietenii lui Jennifer Aniston, îngrijorați de relația cu Jim Curtis. Apropiat: „Ar trebui să pună frână!”
Adevarul
Rușii au început să atace drumurile de acces către orașul Herson: „Este practic încercuit de drone”
Newsweek
Judecătorii CCR cu 50.000 lei pensie specială au decis: Pensia contributivă de 3.000 lei este mare
Digi FM
Recomandări ale medicilor pe timp de caniculă. Cum să folosești corect aerul condiționat împreună cu...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Reacția lui Jennifer Lopez când un fan o întreabă dacă vrea să se mărite cu el. Clipul filmat într-un concert...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...