Simona Halep s-a retras după doar un meci la Cincinnati. Spune că iar e accidentată

Data publicării:
Simona Halep râde la o conferință de presă
Simona Halep s-a retras de la Cincinnati, cu puțin timp înaintea meciului cu Jessica Pegula, din turul 2. Foto: Profimedia

Simona Halep s-a retras de la Cincinnati, cu puțin timp înaintea meciului cu Jessica Pegula, din turul 2. Anunțul a fost făcut chiar de campioana noastră, potriti digisport.ro. Ea ar fi trebuit să joace miercuri, în jurul orei 2:00 dimineața.

„Din păcate, o radiografie din această dimineață a arătat că am o mică ruptură la aductorul drept și, din acest motiv, ar fi prea riscant să joc diseară. Mă voi odihni și voi face totul pentru a fi pregătită de US Open. Pentru fanii din Cincinnati, a fost drăguț să vă revăd, a scris Halep pe rețelele de socializare.

Halep a avut probleme și în primul meci de la Cincinnati, cel cu Magda Linette. Chiar dacă a câștigat cu 6-4, 3-6, 6-1, Simona a avut nevioie de intervenția medicului. Românca a cerut un time-out medical imediat după ce a simțit dureri exact la adductorul drept. Ea chiar se ținea cu mâna de zona afectată, care i-a fost bandajată ulterior pentru a putea continua jocul.

Simona Halep a și recunoscut, după al doilea meci de la revenirea pe teren, că i-a fost teamă să nu se accidenteze din nou după ruptura musculară suferită în luna mai.

„Teama este permanentă acum, pentru că a fost o accidentare destul de gravă la Roma, nu am mai trăit așa ceva și, să ți se rupă mușchiul, nu este o treabă ușoară. A durat ceva până am revenit și bineînțeles că sunt un pic temătoare. 3 luni fără meci jucat, faptul că nu am jucat meciuri oficiale, îmi e mai greu acum, dar, de la o zi la alta, parcă e mai bine”, a spus Halep după meciul cu Magda Linette.

Simona Halep a lipsit 3 luni de pe teren și a revenit la turneul de la Montreal. Pe 12 mai, a suferit o ruptură musculară la gamba stângă, în turneul de la Roma, în timpul meciului cu Angelique Kerber, din turul 2.

Din cauza acelei accidentări, Halep a ratat Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice, pe lângă alte turnee.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
Andreea Marin, în colanți și bustieră, în sala de sport, după ce a slăbit 20 de kilograme: „După 50 de ani...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Diplomați mahmuri, cozi la toalete și ploșnițe în paturile liderilor lumii. Ce nu se spune despre conferința...
Newsweek
Casa de Pensii anunță orele la care virează, mâine, pensia pe card. „Am făcut transferurile”
Digi FM
Momentul în care o turistă începe să plângă și cade în genunchi când vede Palatul Parlamentului din...
Digi World
Poluarea cu plastic, o ameninţare „gravă şi subestimată” la adresa sănătăţii, care costă omenirea cel puţin...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”