Surprize la Indian Wells. Liderii WTA și ATP, eliminați în aceeași zi

Data actualizării: Data publicării:
BNP Paribas Open - Day 14
Foto: Shutterstock

Japoneza Naomi Osaka, liderul WTA, a fost eliminată, noaptea trecută, în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells, de sportiva elveţiană Belinda Bencic, numărul 23 mondial, aceasta impunându-se cu scorul de 6-3, 6-1, notează News.ro. Și liderul ATP a părăsit turneul. El a fost învins de germanul Philipp Kohlschreiber. 

BNP Paribas Open - Day 14
Foto: Shutterstock

„Nu a fost atât de uşor cât pare dacă ne uităm la rezultat şi mă aşteptam să fie greu. Sunt bucuroasă”, a declarat Bencic, potrivit Reuters.

În faza următoare, Belinda Bencic o va întâlni pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 5 WTA.

După eşecul din meciul cu Bencic, Naomi Osaka a declarat că nu are regrete. „Sincer, în astfel de momente, cu un astfel de scor, în mod normal m-aş simţi deprimată şi tristă. Dar acum mă simt destul de bine pentru că având în vedere circumstanţeţe, cred că am făcut tot ce am putut şi nu am regrete. Am încercat să fiu pozitivă tot meciul. Belinda a jucat foarte bine, este o sportivă incredibilă. Cred că nu puteam face nimic, având în vedere cum jucam”, a afirmat japoneza, potrivit site-ului WTA.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost eliminată surprinzător de prea puțin cunoscuta Marketa Vondrousova din Cehia, locul 61 WTA, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells 2019.

Tenismanul sârb Novak Djokovic a părăsit turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California/SUA), dotat cu premii totale de 8.359.455 dolari, încă din runda a treia, învins marţi de germanul Philipp Kohlschreiber cu 6-4, 6-4, transmite AFP, citată de Agerpres.

Djokovic, câştigător al ultimelor trei turnee de Mare Şlem, a fost surprins de numărul 39 mondial, care s-a impus într-o oră şi 38 de minute. Sârbul câştigase precedentele şapte dueluri cu Kohlschreiber (8-2 acum la general), care îl mai învinsese o dată pe Djokovic, în 2009, la Roland Garros.

De la turneul Masters 1.000 de la Toronto, din luna august, Djokovic (31 ani) nu mai pierduse aşa devreme într-o competiţie. Din acel moment, sârbul a câştigat titluri de Mare Şlem la US Open şi Australian Open, precum şi titluri Masters 1.000 la Cincinnati şi Shanghai.

Kolhschreiber îl va înfrunta în optimi pe francezul Gael Monfils, 19 ATP, recent câştigător al turneului de la Rotterdam.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita