Un fotbalist algerian a murit în timpul meciului, după o lovitură puternică la cap

Data publicării:
Sofiane Loukar
Sofiane Loukar. Foto: Twitter

Sofiane Loukar, jucătorul echipei de fotbal MC Saida, din liga secundă a campionatului Algeriei, a decedat la doar 30 de ani, în timpul unui meci disputat sâmbătă, după o lovitură puternică la cap.

Fundaşul şi căpitanul lui Mouloudia Club Saida, care înfrunta formaţia ASM Oran, a suferit un traumatism cranian şi s-a prăbuşit pe gazonul stadionului Habib Boukeul din Oran, în urma unui duel aerian pentru balon cu un adversar, potrivit EFE, citat de Agerpres.

Incidentul a avut loc în minutul 26 al primei reprize a acestei partide, contând pentru etapa a 10-a a sezonului. După ce a primit îngrijiri medicale pentru traumatismul cranian, Sofiane Loukar a revenit pe teren, însă după zece minute fundaşul s-a prăbuşit din nou pe gazon, iar echipele medicale nu au reuşit să-i salveze viaţa, în ciuda eforturilor depuse.

Preşedintele Ligii profesioniste de fotbal din Algeria, Ali Malek, a fost şocat de această tragedie şi a transmis sincere condoleanţe familiei jucătorului decedat. Acesta a asigurat că în dosarul medical al lui Sofiane Loukar nu exista niciun element care să îi interzică practicarea fotbalului de performanţă.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carnea mai sănătoasă decât cea de pui, de curcan, miel sau de vită. E perfectă pentru masa de Paşte
Digi FM
Adrian Mutu și-a sărbătorit fiul cel mic: "La mulți ani, iubitul meu!". Fostul fotbalist are patru copii din...
Pro FM
Katy Perry, luată în râs pentru că a sărutat pământul după călătoria în spațiu: "Ce dramatic! Ați fost acolo...
Film Now
Nick Moran, actorul din „Harry Potter”, în stare gravă: „S-ar putea să nu mai vorbească niciodată” după o...
Adevarul
Cum gestionăm relația cu rudele pro-ruse? „Pe părinții mei nu-i recunosc, am o silă și un dezgust că nu-i mai...
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale de 25.000 lei, aviz negativ la CSM. De ce nu sunt șanse să fie adoptată?
Digi FM
Doi medici rezidenți, angajați în cel mai mare spital din Iași, au murit la distanță de două săptămâni...
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri: "Domnule, devii mai frumos pe zi ce trece"
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...