Video Statul plătește doar 20 de lei de persoană pe zi pentru mesele din spitale. "Am gustat o dată, dar e de toată jena"

Data actualizării: Data publicării:
mic dejun spital
Scumpirile sărăcesc mesele pacienților. Doar 20 lei de persoană pe zi plătește statul pentru mâncarea din spitale. Sursa foto: Daniela Banciu

Scumpirea accelerată a alimentelor se simte acut în spitale, în ciuda dublării bugetului pentru fiecare pacient. Un bolnav are 20 de lei pe zi pentru trei mese, numai că în contextul scumpirilor, meniurile rămân sărăcăcioase. Nutriționiștii reușesc cu greu să acopere necesarul de calorii și adesea fac rabat la calitate.

Un ou fiert, biscuiți și o felie de parizer - așa arată micul dejun primit de o femeie internată la Maternitatea Odobescu din Timișoara. Tânăra mamă și-a spus of-ul pe rețelele sociale, iar reacțiile nu au întârziat să apară.

"Nu, nu, cu siguranță nu!
Reporter: Cum vi se pare?
Dezgustător, fără nutrienți, fără nimic!", spun un bărbat când vede o fotografie cu meniul din spitale.

"Reporter: Vreau să vă întreb dacă ați mânca așa ceva la micul dejun, asta este mâncarea pe care o primesc mămicile.
Nu, asta nu-i mâncare ce se dă!
Reporter: Cum vi se pare?
E puțină, foarte puțină!"

Această tânără tocmai s-a externat și povestește că familia i-a adus zilnic mâncare la spital.

"Eu am refuzat mâncarea în fiecare zi.
Reporter: De ce?
Nu mă atrăgea...
Reporter: Și acum ați rezistat? V-a adus cineva mâncare?
A venit în fiecare zi soțul.
Reporter: E normal să se întâmple așa ceva?
Am gustat o dată, dar de toată jena."

Statul alocă, în prezent, 20 de lei pe zi pentru cele trei mese ale unui pacient. Prea puțin, susțin specialiștii, care atrag atenția că hrana pentru pacienți este vitală pentru vindecarea acestora.

Bogdan Timar, medic primar specialist în diabet: "Este foarte important ca personalul specializat din cadrul spitalului să adapteze hrana pacienților noștri în funcție de patologia lor individuală. Spre exemplu, dacă este să ne gândim la conținutul energetic, acest conținut variază foarte mult, patologii diferite aduc diferite necesități din punct de vedere al alimentației și e foarte important de menționat că de multe ori costul unei alimentații corespunzătoare poate să fie crescut, deoarece știm că alimentele de calitate de regulă costă mai mult."

Spitalele din țară cer mai mulți bani de la buget pentru mâncare din cauza scumpirilor.

Dorel Săndesc, manager Spitalul Județean Timișoara: "Este o măsură obligatorie, nivelul era jenant de scăzut, a fost o creștere, dar cred că se impune creșterea finanțării pentru asigurarea unei hrane adecvate pacienților. Nutriția este tratament, este o parte a îngrijirilor."

Până la noi decizii, majoritatea pacienților se bazează pe mâncarea... de acasă.

reporter: Mihai Vălușescu/ operator: Mihai Pop

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...