Tânăr arestat după ce a vrut să lovească cu un briceag o persoană şi apoi a tras înspre ea cu arma

Data publicării:
Pistol
Tânărul este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Foto: Poliţia Română

Un tânăr de 22 de ani, care a încercat, ieri, să lovescă o persoană cu un briceag, iar apoi a tras cu o armă neletală înspre aceasta, a fost arestat preventiv, astăzi, pentru 30 de zile. Înainte de conflict, tânărul ameninţase persoana în cauză pe reţelele sociale, transmite IPJ Ilfov, citat de Agerpres.

Incidentul a avut loc în oraşul Buftea, unde tânărul a fost prins şi reţinut de poliţişti. Aceştia au constatat bărbatul conducea şi fără să aibă permis.

"Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 12 noiembrie, în jurul orei 19:40, bărbatul de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fermei, din oraşul Buftea şi, fiind însoţit de un alt bărbat, ar fi tras două focuri, cu o armă neletală, supusă autorizării, unul în plan vertical şi unul în direcţia persoanei vătămate, care se afla în dreptul unui imobil cu alte persoane, fără a rezulta vătămarea corporală. Anterior incidentului, acelaşi bărbat a încercat să lovească persoana vătămată cu un obiect tăietor-înţepător, tip briceag şi, de asemenea, a proferat ameninţări cu acte de violenţă, la adresa persoanei vătămate, pe o reţea de socializare", au transmis reprezentanţii IPJ Ilfov.

Briceag
Înainte de a deschide focul, agresorul a încercat să lovească victima cu un briceag. Foto: Poliţia Română

Poliţiştii din Buftea continuă cercetările în cadrul dosarului penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, respectiv uzul de armă fără drept.

Astăzi, tânărul a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, care a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi, ulterior, acesta dispunând arestarea preventivă a inculpatului, pentru 30 de zile.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Divorț la notar în 2025. De ce acte ai nevoie, cât e taxa, în cât timp se finalizează
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce este Zolpidem, medicamentul care i-a adus dosar penal patronului clubului „Expirat". „Ceva nu e în regulă”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”