Ultimul mesaj de pe pagina de Facebook a lui Mihai Leu: A fost o luptă frumoasă. Tot ce contează e cât ai iubit și cât ai fost iubit

Data publicării:
mihai leu inmormantare
Foto: Facebook / Mihai Leu

Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxului şi automobilismului, locuitorilor din Hunedoara, dar şi medicilor care l-au îngrijit în ultimii ani.

„Dragii mei,

Dacă citiţi aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Dar ceea ce a rămas în urmă e mult mai puternic decât orice absenţă: e dragostea, recunoştinţa şi legătura profundă pe care am avut-o cu voi. Vă mulţumesc. Din suflet.

Aţi venit în număr covârşitor ieri, din toate colţurile ţării, de aproape şi de departe, hunedoreni, prieteni, colegi, oameni care mi-au fost aproape într-un fel sau altul. A contat enorm şi înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aţi trimis mesaje, rugăciuni şi gânduri curate către familia mea. Aţi făcut din despărţirea mea un moment de lumină. M-aţi condus cu demnitate şi cu o dragoste care nu se uită.

Familia mea, Anna, iubirea mea, şi fiul nostru, Marco, mi-au fost sprijinul, echilibrul, puterea. Tot ce am fost mai bun s-a datorat lor. Am trăit cu inima plină pentru voi şi plec cu ea la fel de plină.

Le port o recunoştinţă profundă tuturor celor care mi-au fost alături în cele două mari lumi care m-au definit: boxul şi automobilismul. Colegilor din ring, oameni cu care am împărţit nu doar efortul şi gloria, ci şi tăcerea din vestiar sau emoţia dinaintea gongului. Şi colegilor din motorsport, cei care au fost mereu acolo, în garaj, în cursă, în spatele proiectelor, cu mâinile murdare şi inimile curate. Am avut parte de două familii sportive adevărate, care m-au făcut să simt, în fiecare clipă, că nu lupt şi nu conduc niciodată singur.

Şi un gând aparte îl port oraşului meu Hunedoara. Locul unde m-am născut, unde am visat pentru prima dată şi unde m-am întors mereu, indiferent cât de departe m-a purtat viaţa. Hunedoara mi-a fost acasă, nu doar ca loc, ci ca inimă. Chiar şi înainte să plec din această lume, am simţit nevoia să mă întorc. Măcar pentru o zi. Pentru că acolo mi-am lăsat rădăcinile, sufletul şi dragostea. Vă mulţumesc, oameni dragi din Hunedoara, pentru tot.

Nu pot să nu le mulţumesc celor care m-au ţinut în viaţă atâţia ani. Profesorului Irinel Popescu şi doctoriţei Adina Croitoru, doi oameni care au fost, pentru mine, mâna lui Dumnezeu. Ce au făcut în ultimii 11 ani a fost un miracol medical, dar mai ales un miracol uman. Le datorez anii pe care i-am putut trăi cu cei dragi, pe care altfel nu i-aş fi avut.

Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Am avut parte de victorii, de căderi, de reveniri. Am fost sportiv, dar mai ales am fost om. Şi am avut norocul de a fi înconjurat de voi, cei care mi-aţi dat sens, care m-aţi ridicat, care m-aţi iubit, chiar dacă poate, uneori, am greşit.

Vă las un gând: trăiţi cu curaj, cu pasiune şi cu inimă. Pentru că tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit. Şi, nu uitaţi, dacă aţi căzut în şanţ, uitaţi-vă la stele. Aşa apare speranţa.
Vă îmbrăţişez cu recunoştinţă, oriunde v-aţi afla.

Mihai”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Mihai Leu a fost condus pe ultimul drum, vineri, la Hunedoara, după o ceremonie tulburătoare la Casa de Cultură.

Mihai Leu, cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara, a fost una dintre cele mai respectate figuri ale sportului românesc. Campion mondial la box profesionist (primul pugilist român care a reuşit această performanţă), pilot de raliuri şi mentor pentru tinerii sportivi, Mihai Leu a promovat mereu valorile de respect, determinare şi excelenţă.

Mihai Leu a murit marţi seară, la 56 de ani.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu, gest suprem pentru Felix, la priveghi! Ţi se rupe inima, ce a făcut pentru cel pe care l-a...
Digi FM
Diana Șoșoacă, fericită după concertul lui J.Lo: "Nu mi-am închipuit că din aproape 100.000 de oameni s-a...
Pro FM
Anca Țurcașiu, pictorialul în stilul Jennifer Lopez care a stârnit valuri de reacții: „Peste ea cu minimum...
Film Now
Helen Mirren, la 80 de ani: „Îmbătrânesc cu bucurie, nu cu grație. Cui îi pasă de grație?”. Sfaturile vedetei...
Adevarul
Gigi Becali este de acord cu șpaga dată de Anastasiu, dar nu cu turnătoria: „Păi, numai drac să fii!”
Newsweek
De ce nu ar trebui aplicat CASS la pensiile de peste 3.000 lei? Un jurist explică pensionarilor
Digi FM
Helen Mirren, declarații ferme după ce a împlinit 80 de ani: „Nu îmbătrânesc deloc cu grație. Urăsc termenul...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Un motan din Noua Zeelandă face ravagii în cartier. Felina și-a făcut un obicei din a fura hainele vecinilor
Film Now
Dragoste la vedere. Jessica Alba și noul iubit, cu 12 ani mai tânăr, pozați în timp ce se sărută cu foc...
UTV
Olga Guțanu, Iubita lui CRBL, a dezvăluit locul unde visează să fie cerută în căsătorie