Un adolescent de 16 ani a intrat cu un cuțit asupra sa într-un liceu din Craiova

Data publicării:
cutit
Un adolescent de 16 ani a intrat cu un cuțit asupra sa într-un liceu din Craiova. Foto: Jandarmeria Craiova

Un adolescent de 16 ani a fost prins de jandarmii doljeni după ce a intrat într-un liceu din Craiova, având asupra sa un cuțit cu lama de peste 27 de centimetri.

„Tânărul, în vârstă de 16 ani, se afla în zona liceului şi avea un comportament neadecvat, fapt care a atras atenţia jandarmilor din apropiere. În momentul în care tânărul a pătruns în incinta liceului a fost oprit de jandarmi, care au procedat la legitimarea acestuia. Totodată, i s-a cerut tânărului să prezinte toate bunurile aflate asupra sa, moment în care, acesta a scos din buzunar un cuţit de tip briceag cu lama de inox, cu lungime totală de 27,5 centimetri”, a anunţat, joi, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dolj.

Jandarmeria Dolj a menţionat că obiectul a fost ridicat, în vederea confiscării, pe bază de proces-verbal, iar minorului i s-au întocmit actele de constatare pentru fapta de port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituţii publice.

Adolescentul nu era elev al liceului respectiv, scrie news.ro.

Sursa citată reaminteşte că portul, fără drept, în locuri publice a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului sau a altor asemenea obiecte periculoase se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu zile-amendă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...