Un băiat de 13 ani este acuzat că a ucis un cioban din Sibiu. Trupul bărbatului a fost găsit într-o pădure, cu răni la cap

Data publicării:
scena crima
Anchetă la fața locului într-un caz de omor. FOTO: Captură video

Un băiat de 13 ani este principalul suspect în cazul decesului unui cioban din localitatea Alţîna, a anunţat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Poliţiştii au fost sesizaţi pe 8 iunie cu privire la dispariţia unui bărbat care lucra la o stână din extravilanul localităţii Alţîna din judeţul Sibiu, scrie Agerpres. În dimineaţa zilei următoare, bărbatul a fost găsit decedat într-o zonă de vegetaţie din apropierea stânii, prezentând leziuni semnificative la cap.

"Potrivit constatărilor medico-legale preliminare, moartea sa a fost violentă, s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene cominutive şi hemoragie meningo-cerebrală. În urma cercetărilor efectuate până în acest moment au rezultat suspiciuni potrivit cărora autorul faptei de omor este un minor sub vârsta de 14 ani, care, cu acordul reprezentantului legal, a fost prezentat şi internat la data de 09.06.2025 la Spitalul Clinic de Psihiatrie 'Dr. Gheorghe Preda' din municipiul Sibiu, unde urmează să fie evaluat", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Conform aceleiaşi surse, pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic şi al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce carnea din străinătate este mai scumpă? O româncă stabilită în Elveţia face comparaţia: „Nu am dubii”
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat...
Newsweek
Bani mai mulți la pensie pentru „condiții speciale” și pensionare cu 12 ani în avans. E definitiv
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu