Un bărbat a închiriat același apartament de 7 ori, simultan. Cum a fost prins și ce a pățit

Data actualizării: Data publicării:
cheie locuinta
Bărbatul care oferea spre închiriere un apartament în Brașov ar fi înșelat, în total, 7 clienți. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un bărbat din Timișoara a fost arestat preventiv pentru că a închiriat același apartament de 7 ori, simultan. După ce încasa avansul de la viitorii chiriași, individul se făcea nevăzut. Unul dintre clienții păgubiți l-a reclamat la poliție, scrie Mytex.ro.

Ca să le câștige încrederea viitorilor chiriași, bărbatul de 41 de ani se dădea drept funcționar public. După ce le prezenta apartamentul, situat în Brașov, iar clienții se arătau interesați să îl închirieze, individul le cerea un avans. Ulterior, însă, nu le mai răspundea la telefon.

Printre păgubiți se numără și un tânăr de 28 de ani din Brașov, care i-ar fi dat 250 de euro avans. Când a văzut că bărbatul de la care urma să închirieze apartamentul nu îi mai răspunde la telefon, tânărul a mers la poliție.

"Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la începutul anului, un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Brașov, ar fi contactat o persoană în vederea închirierii unui imobil, în municipiul Brașov. În timpul discuțiilor, cel care oferea spre închiriere imobilul s-ar fi prezentat drept un funcționar public, pentru a conferi încredere persoanei vătămate și i-ar fi solicitat acesteia suma de 250 de euro drept avans, sumă pe care aceasta ar fi plătit-o, dar închirierea apartamentul nu ar mai fi avut loc", a transmis, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că tânărul nu a fost singurul înșelat. În total, 7 persoane îi dăduseră bărbatului avansuri cuprinse între 600 și 2.500 lei, pentru aceeași locuință de închiriat.

Inculpatul, scrie sursa citată, a fost arestat preventiv pentru înșelăciune. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...